Elemente de rezistenta materialelor. Partea 2

Abordari antropologice si sociologice recente se refera adeseori la post-istorie si la post-post-modernism ca la niste etape in care civilizatia umana se afla deja ori se pregateste sa intre. Lucrarile de succes ale lui Alvin Toffler din anii 1970 si 1980 si cele (optimiste) ale lui F. Fukuyama de la inceputul anilor 1990 au dovedit mai degraba ca viitorul este greu predictibil, un lucru compatibil cu velocitatea transformarilor tehnologice, economice, sociale, politice etc. 
 

Declinul Occidentului, previzionat de Spengler inca in prima treime a secolului XX, este o cvasi-certitudine, daca nu si „:sfarsitul” lui postulat de unii. Cauza ar fi un declin sau un blocaj institutional (N. Ferguson) al mecanismelor care au asigurat succesul Occidentului de la inceputul secolului XVIII pana la finalul secolului XX, la care se adauga modificari pernicioase ale mentalului occidental colectiv si individual (Roger Scruton si altii). Dar declinul Occidentului nu poate fi considerat sinonim cu finalul istoriei. Asa fiind, inginerul care este chemat azi sa construiasca trebuie sa poarte in formatia sa tehnica, dar si in bagajul sau conceptual mai general, in ceea ce s-ar numi „filosofia” actului sau profesional, toate notiunile si cuceririle „clasice”, nu doar de la Newton, Hooke si Navier la Mohr si Timoshenko, dar si mai din adancul istoriei — dinspre Thales, Pitagora si Arhimede catre Galileo. Pentru a nu mai vorbi de aparatul matematic absolut necesar, inradacinat de savanti precum Gauss, Euler, Laplace si multi altii.

Prezentul volum isi propune sa-l conduca pe cititorul lui, student sau tanar inginer, spre o asemenea viziune, care, pe urmele lui Timoshenko, parintele rezistentei moderne, pune regula si simplificarea mai presus de speculatia stiintifica, utila desigur si aceasta abordare mai avansata, mai problematizata a disciplinei.