Pastrarea identitatii romanesti in Bucovina austriaca s-a datorat in mare parte perpetuarii traditiilor. Atunci cand romanilor bucovineni si s-au dat cu sila altele noi, straine lor, cele din illo tempore, dobandite firesc milenii de-a randul, ele au ramas carbuni aprinsi, mocnind sub cenusa noilor poveri, pana cand au gasit prilejul sa reaprinda din carbunii ramasi, focul original. De acest context este legata radacina fiintei neamului in satul romanesc din Bucovina habsburgica, iar imprejurarile au demonstrat-o cu prisosinta. Dovada ca identitatea romaneasca s-a plamadit continuu, cu o inefabila forta de regenerare.
