EREZIA POEZIEI
Sau poezia ereziei? Este intrebarea pe care ne-o ridica justificat socantul volum de versuri al lui Sebastian Dragan Evanghelia dupa Maria din Magdala. Subintitulat oximoronic Poeme nebune, sonete stricate si alte blasfemii curate. Volum structurat in doua mari parti: un amplu poem monologal, avand ca voce pe Maria Magdalena, si o serie de alte poeme pe temaerotica. Existao modade ceva timp a unei demitizari a figurii Fiului, gasindu-i tot felul de frati, sotie, copii etc. Tot felul de codurisi morminte, date la ivealade insi bizari, incearcasa-l coboare pe Iisus nu la uman, ci la sub-uman. E, sigur, o chestiune fara legatura cu poezia de fata, care meritain sine o largadiscutie, dar trebuia amintitaaici, in contextul mitologic al poeziei. Iarasi ar trebui mai des amintitavorba lui Lovinescu dupacare singura pornografie in arta este lipsa de talent. Or, poetul dintre aceste pagini are, cu certitudine, talent, chiar daca socheazaprin folosirea cuvintelor cu F , prin sexualizarea intensaa imaginilor. E o frenezie a acuplarii, a cunoasterii in sensul carnal, o insatiabilitate adolescentinaa imaginatiei, care face poezia o dezlantuire de infiorari carnale. Sigur caprivirea cititorului va cadea, in primul rind, pe primul poem. E un monologbipartit: vocea este cind a Mariei din Magdala, indragostitafizic si spiritual de invatator, cind a unei centuristein cautare de clienti. Tensiunea poeticastain suprapunerea celor douapaliere ale discursului. Dragostea este paginain sensul fizicalitatii, dar are ceva de litanie solemna,care asiguranecesara transfigurare. Este, sigur, si multadorintade a soca in aceste viziuni negre, dacamai poate surprinde ceva in literatura de azi pinasi in traditionalista noastraliteratura,toate cuvintele au fost spuse deja. Tocmai disperarea deja spusului, dar si a deja traitului formeaza liantul acestor poeme eretice. Sunt poeme ale unei disperari crepusculare, pot stirni revolta unui cititor neprevenit, spiritelor pudibonde sau comode. Sunt chiar mai dure decit estetica, deja foarte veche, dar mereu necesara, a epatarii burghezului. N-au spiritul ludic al unui Emil Brumaru, sau bucuria limbajului licentios din corozivelelui Creanga, sunt fugoase, tragice, expresioniste in zbaterea lor de a depasi limitele corporalului.
Nu este doar o poezie despre limitele limbajului poetic, ci si una despre caile necuvenite ale acestui limbaj. Sebastian Dragan nu metaforizeazabubele si mucegaiulin linie poeticaargheziana, transfigurindu-le; ceea ce atrage atentia in aceastapoezie este tocmai refuzul transmutatiei si ambitia in spatele careia se simte durerea de a numi. El spune lucrurile care nu se spun, dar cu aceeasi functie de exorcizare pe care o are de obicei metafora, in sens larg. Nu este, sigur, o poezie pentru pudibonzi, nici o poezie pentru firile lirice. As numi-o un simptom, al unui anume tip de sensibilitate oboista de sfirsit de ev, care are nevoie de excitante puternice pentru a mai trai chiar si senzatia estetica. Apoi, erezia a avut dintotdeauna o mult mai mare incarcaturapoeticadecit dogma. Indiferent de religie. Chiar si la nivelul limbajului, textele eretice au o frumusete stranie.
Daca erezia este in sine poetica, fiziologicul pur inca mai suscita discutii. in cultura noastra,sexualizarea limbajului si verbalizarea sexualului, chestiuni dezbatute de mai multe decenii in Occident, sunt inca periferice. Volume, precum cel de fata,ne obligasale gindim. Un exercitiu psihanalitic ar intilni nevoia unei culturi in prag de implozie din cauza unei refulari continue de a se exterioriza. Ereziarhul poetic a construit o provocare din care cititorul cistigaimaginea unei framintari interioare ce asigurasubstanta adevaratei poezii.
