Fata care a imblanzit vantul

Din momentul in care Sonia Ocampo sosi pe lume, vanata si tremurand, sperantele, visele si temerile celorlalti au cantarit greu pe umerii sai. Daca increderea sa in sine ar fi atat de puternica precum credinta lor in ea! Aceasta este o poveste despre schimbare in vremuri dificile. Este o poveste despre sacrificiu. Si, mai presus de toate, este despre lupta pentru un viitor mai bun – pentru dragoste.  Un roman patrunzator din partea unei voci noi si puternice.

     Fragment din romanul „Fata care a imblanzit vantul” de Meg Medina:
    „Cazile din ciment se aflau pe peluza din spate a proprietatii, ascunse in umbra a doi arbori-umbrela. In mod normal, spalatoria si cazile exterioare erau teritoriul a doua lavanderas locale, care veneau de la casele lor inainte de rasarit si lucrau ca niste umbre pe diversele mosii din Punta Gorda, frecand la gulerele camasilor si lenjeria intima pana ce erau din nou curate si parfumate.
    Sonia privi cu tristete la muntele de servetele murdare asteptand in cosurile de langa ea.
    — Doar pana cand Umberto isi va termina vizita, spuse Ramona, incercand sa o inveseleasca. Da-mi furtunul.
    Sonia asculta in timp ce Ramona ii explica pasii. Pentru a o impiedica sa il „tenteze pe Umberto”, dupa cum spusese Teresa, Sonia avea sa spele rufele in fiecare dimineata.
    Doar pana cand Umberto isi va termina vizita. Si de ce, mai exact, trebuia ea sa plateasca pretul pentru atentia nedorita a lui Umberto? Sonia nu indrazni sa intrebe. Intreaga dimineata statuse cu mainile in apa fierbinte si frecase pana ce unghiile i se exfoliara ca hartia.
    Cand se intoarse la bucatarie pentru ora pranzului, uniforma ii era uda leoarca si i se lipise de piept.
    Eva ridica privirea in timp ce Sonia tara inauntru cosul cu servete apretate. Ea zdrobea catei de usturoi pentru sofrito.
    — Priveste lucrurile in felul asta, amorcito, sopti ea cand Ramona merse sa duca rufele in dulap. Mirosul sapunului de nuca de cocos sub unghii este mai bun decat usturoiul.
    — Si de ce te-au trimis aici? intreba Oscar cateva zile mai tarziu, in timp ce ii inmana Soniei un cleste de rufe.
    O observa din umbra, unde se luptase sa intinda cearsafuri pe franghie.
    Sonia simti cum se imbujoreaza. Cum ii putea explica acele acuzatii urate unui bunic?
    — Teresa a ordonat asa, raspunse ea precauta.
    — Ay, ce crede femeia aia batrana? Voi avea o discutie cu ea. Unei tinere ii place sa lucreze alaturi de tovarasele ei — nu aici, doar cu soparlele pe post de companie.”