Dupa o productie de pagini de jurnal vaporoase, interesante pentru psihologia si mai ales fiziologia femeii, Hortensia-Papadat Bengescu s-a dedicat unei serii de romane proustiene. Oricat s-ar zice ca nu femeia e cea mai indicata pentru observatia obiectiva, Hortensia Papadat-Bengescu aduce incontestabil un material mai bogat decat orice alt romancier, ceea ce se explica prin chiar conditia feminina. Scriitoarea crede in valorile sociale, le traieste si le scruteaza, se coboara la acel infinit mic care e marea materie a romanului. Respectul pentru lumea conventionala o face sa dea importanta societatii snoabe, apropiindu-se astfel de formula intima a romanelor lui Proust care transcriu vietile consumate in nimicuri mondene, tragediile imperceptibile ale salonului. Prin definitie, astfel, Hortensia-Papadat Bengescu scrie un roman curat orasenesc, consacrat exclusiv proceselor inutile ale unei clase scutite de problemele aspre ale existentei. – G. Calinescu
