Garcia Marquez, calatoria spre obrasie

Garcia Marquez. Calatoria spre obarsie este reconstituirea cea mai documentata, completa, riguroasa si, totodata, fascinanta a creatorului de geniu care a scris Un veac de singuratate. Cartea s-a publicat la Madrid, la editura Alfaguara, in 1997 (intr-un tiraj de peste cincizeci de mii de exemplare), avand imediat un amplu ecou, atat in Spania, cat si pe plan international, si cunoscand mai multe editii. A fost tradusa in zece limbi: engleza, franceza, germana, portugheza., greaca, polona, olandeza, coreeana, chineza si mandarina, cele doua limbi majoritare din China, unde a fost publicata in o suta de mii de exemplare si distinsa cu Premiul National de Excelenta. pentru Literatura Straina.
Dar cea mai sugestiva apreciere a acestui impresionant demers biografic este, neindoios, aceea a lui Garcia Marquez insusi, care a marturisit: „Daca as fi citit inainte Calatoria spre obarsie, nu mi-as mai fi scris memoriile”. – Tudora Sandru Mehedinti Fragment din cartea „Garcia Marquez, calatoria spre obrasie” de Dasso Saldivar
„Duelul a avut loc pe o ulita ce dadea spre islaz, unde Medardo se dusese dupa-amiaza sa coseasca putin fan pentru catar. Ulita a disparut de ani de zile. In locul ei, intre Strada 11 si Bulevardul 6 de astazi, se afla doua case vechi pe care locuitorii din Barrancas continua insa sa le numeasca „ulita unde Nicolasito Marquez l-a omora pe Medardo Romero in ziua cu procesiunea Fecioarei del Pilar”, l9 octombrie. Medardo era imbracat in haine de in alb, cu o umbrela intr-o mana si cu o legatura de fan in cealalta, sub o ploaie marunta si indaratnica, la cinci dupa-amiaza. In astfel de conditii, siluet lui monumentala a fost o tinta perfecta pentru legendara maiestrie de tragator a colonelului, care il astepta in ploaie, adapostit sub umbrela. Ca si cum nu s-ar fi pregatit sa omoare un om, ci sa implineasca un ritual, Nicolas Marquez i-a strigat cand l-a vazut venind cu o legatura de fan: „Medardo, eu mi-am lasat treburile in ordine esti inarmat?” „Da, sunt inarmat”, a fost tot ce a mai apucat sa raspunda Medardo inainte de a fi doborat de doua gloante precise. Auzind impuscaturile, Gregoria Cantillo, batrana care traia singura intr-o casa vecina, a iesit in strada, a vazut tragedia si i-a striga colonelului: „Vai, l-ai omorat!”, iar el, zgarcit la vorbe ca de obicei, a raspuns: „Asa-i; glontul onoarei a invins glontul puterii!”.
Inainte de a se preda la primarie, colonelul a cautat sprijin moral la bunul sau prieten, liderul liberal Lorenzo Solano, si apoi s-a dus acasa pentru a-i da vestea proasta nevestei. Tranquilina Iguara Cotes a fost gata sa innebuneasca auzind-o, fiindca a stiut in clipa aceea ca tragedia ii va coplesi pe toti deopotriva.”