Garda

  Primul roman din seria Jack Taylor
  Premiul Shamus pentru cel mai bun roman
  Finalist Edgar Award si Macavity Award
    Dat afara de curand din Garda Siochana – pe scurt Garda, forta de politie irlandeza – Jack Taylor isi contempla viitorul prin halbele de bere pe care le consuma cu sarg la Grogan, unul dintre ultimele pub-uri adevarate din Galway. Nu vede prea mare lucru inaintea lui. In rarele momente de trezie, aspira sa devina cel mai bun detectiv privat irlandez, daca nu si singurul – din cauza istoriei pline de tradari si spionaj a Irlandei, locuitorii acesteia nu suporta nicio meserie care se apropie, chiar si de departe, de cea de “turnator”. De fapt, Jack se clatina amenintator pe marginea cea mai ascutita a prapastiei vietii sale, amintirile trecutului sapandu-i rani adanci in suflet, iar perspectivele fiind aproape inexistente.
    Inexistente pana cand o femeie ravisanta paseste in bar, aducand cu ea o propunere stranie. Nimeni nu-i dadea sanse prea mari lui Jack nici macar sa fie capabil sa se tina pe picioare suficient de mult timp cat sa intre in contact cu frumoasa lui clienta. Cu toate acestea, chiar si spre marea lui surpriza, ia job-ul, fara sa realizeze, insa, in ce afacere urma sa intre.
    Dens, violent, alert si plin de umor, Garda este un roman exceptional, care te uimeste si te lasa fara respiratie. O poveste de neuitat, curajoasa, captivanta si plina de ritmurile stridente ale strazilor din Galway. Laudat de scriitori si critici din intreaga lume, Garda anunta sosirea unui scriitor esential pentru literatura mystery & thriller contemporana.
    Fragment din romanul „Garda” de Ken Bruen:
    “Am avut un cosmar al dracului de urat. Cum ii vezi pe aia in filme cand se trezesc brusc, leoarca de transpiratie, strigand:
    – Nam… atentie!
    Exact asa. Ii visam pe Padraig, Sean, Planter, Ford, Sarah Henderson. Aliniati in fata mea, cu ochii morti si negri, intinzand mana spre mine. Indiferent in ce directie alergam, erau mereu in fata mea. Tipam:
    – Lasati-ma-n pace sau ma apuc de baut!
    M-am trezit cu un strigat. Lumina soarelui curgea inauntru prin ferestre, iar eu simteam o groaza pe care n-o cunoscusem niciodata. M-am dat jos din pat impleticindu-ma si am luat un betabe – urgent. Daca as fi stiut sa ma mai rog, as fi facut-o. Am zis:
    „Se do bheatha, a Mhuire.”
    Inceputul de la Ave Maria in irlandeza. Am inceput sa ma detensionez. Primele clase le facusem numai in irlandeza. De la un anumit moment, a trebuit sa invatam din nou rugaciunile in engleza. In timpul perioadei de tranzitie n-am putut sa ma rog.
    Credeam ca daca mor, ajung fix in iad. Alea au fost primele nopti de groaza. Cand am inceput sa prind cate ceva din noua liturghie, groaza s-a diminuat. Undeva, insa, s-a fixat ideea ca as fi mai in siguranta in irlandeza.
    Norocul se pregatea sa-mi faca o vizita. Coincidenta fiind atunci cand Dumnezeu vrea sa nu iasa in evidenta. Cand ii evita pe paparazzi.
    Facusem dus, reusisem sa beau o cafea slaba si sa ma imbrac. Purtam o camasa de blugi uzata, aproape alba, reiati de culoarea bronzului si mocasinii, puteam sa trec drept o reclama prost focalizata la American Express.
    Un ciocanit la usa. M-am rugat la toti dracii sa nu fie Sutton.
    Janet.
    A zis:
    – Imi pare rau ca dau buzna.
    – E OK.
    – Doamna Bailey zicea ca plecati.
    – Plec.
    – As vrea sa primiti astea.
    Si-a intins mana. Margele negre pentru rozariu. Pareau sa straluceasca. Cand le-am luat, aratau ca niste catuse in contrast cu materialul camasii. Ea a zis:
    – Au fost binecuvantate la Knock.
    – Sunt miscat, Janet. O sa le pastrez mereu cu mine.”