Orientul vazut prin ochii unei adolescente
Zarin Wandia nu e chiar o adolescenta obisnuita. La 16 ani, desi orfana si eleva eminenta la Academia Qala din Arabia Saudita, e si una dintre rebelele scolii: fumeaza pe ascuns si nu respecta regulile de conduita pentru fete, iesind singura la intalniri cu baietii. „Nu vrei sa te incurci cu o fata ca ea”, se barfeste pe la colturi. Insa atunci cand Zarin e descoperita moarta intr-un accident de masina, impreuna cu prietenul ei Porus, toata lumea se intreaba: care-i totusi povestea ei?
Cititi Genul ala de fata si descoperiti o noua lume, care va va face sa puneti la indoiala tot ce stiati despre religie, relatii de gen, etnie, identitate si, nu in ultimul rand, dragoste.
Un portret captivant si nuantat care arata cum reactioneaza tinerii, atat baieti, cat si fete, in fata patriarhatului, cu o distributie diversa de personaje arabe si sud-asiatice apartinand mai multor clase sociale si credinte. O lectura fascinanta, in ritm alert, despre o comunitate rar vazuta in romanele pentru adolescenti din Vest. – Kirkus Reviews
Cartea aceasta ar trebui sa iste discutii aprinse despre duble standarde sexiste si despre felul in care societatile restrictioneaza, controleaza si pedepsesc femei si fete. – Publishers Weekly
Fragment din romanul „Genul ala de fata” de Tanaz Bhathena:
„Am rasuflat usurat in timp ce unchiul si matusa lui Zarin o ajutau pe mama sa urce in masina lor. Am privit-o pe mama, care continua sa se uite tinta la mine sau la ce mai ramasese din mine: cea mai mare dintre cele doua pete in forma de om de pe asfalt.
Imi pare tare rau, mama, imi doream sa-i spun. N-am vrut sa te las singura pe lume. Nu asa. Nici nu stiu cum s-a intamplat accidentul asta.
– Renunta, Porus, mi-a zis Zarin ca si cum ar fi simtit ce gandeam. Nu ne putem intoarce. Trebuie sa ne vedem de drum.
M-a luat de mana, impletindu-si degetele cu ale mele, ceva ce nu facuse niciodata de bunavoie cat fuseseram amandoi in viata.
Ceva din mine s-a destins. L-am privit pe muttawa tinandu-se dupa politistul care il interogase pe unchiul lui Zarin, discutand amandoi in araba la foc automat.
– Ce crezi c-or fi zicand? am intrebat-o pe Zarin, care cunostea putin limba.
Ea a suspinat iritata.
– Nu-i ascult, Porus. Vorbesc prea repede pentru mine si nici nu vreau sa stiu ce spun. Nu vreau sa ma intorc acolo.
– Imi pare rau, i-am zis.
Avea suficiente motive – avea chiar motive din belsug – sa nu vrea sa se intoarca. Am sovait o clipa, apoi i-am strans mana cu blandete. Era surprinzator de moale si de matasoasa… sau o simteam asa pentru ca eram mort?
– Ai maini aspre, a zis ea surprinsa.
Deci chiar era moale.
– Da. Dar credeam ca stii deja asta. Avand in vedere slujba mea si asa mai departe.
– Credeam ca lucrezi la tejghea.
– Dincolo de tejghea sunt multe chestii. Cum ar fi rampa de descarcare a marfii si camioanele.
Acum am stiut ca zambeste, desi nu puteam s-o privesc in fata. Nu direct. O inconjura o stralucire care ma impiedica s-o vad limpede. Dar ne puteam simti unul altuia reactiile. Ne puteam atinge. Era straniu.
Acum ne tineam de mana asa cum facuseram eu si tata in ziua cand implinisem sase ani. Cu palmele lipite una de alta si degetele impletite, ca doi oameni care se tem sa nu cada peste bord in Marea Arabiei, eu mai mult decat tata, de mana caruia ma agatam in timp ce el ma conducea in barca unui pescar de langa pontonul feribotului din Bombay.”
Codul cartii: ART978-606-8811-60-4
