O carte despre absurditatea regimului nazist si despre atrocitatile comise de politia secreta a lui Hitler. Gestapoul e spaima tuturor. In cladirea sumbra aflata pe Prinz Albrechtstrasse, dispar fara urma dusmanii Reichului. Oamenii devin fiare dominate de frica si de cruzime. Dupa luni intregi de lupte salbatice pe Frontul de Est, Regimentului 27 i se alatura rezervisti germani. O garnizoana a fost atacata si ocupata de trupele rusesti, iar soldatii germani, macelariti. Sven Hassel si camarazii lui sunt trimisi dincolo de linia inamica sa-i prinda pe cei responsabili. Acesta e abia inceputul, pentru ca misiunea lor ii va duce la Hamburg, in apararea nemilosilor politisti din Gestapo.
Un grup de soldati tasni afara din transeea pe care o aveam in fata
Am inspirat adanc si am fixat bine patul armei in scobitura umarului. Ca in poligon. Cu tinta bine prinsa in catare, goleam incarcator dupa incarcator, inlocuite imediat cu altele de servantul meu, un om de acum in varsta. Armam si apasam pe tragaci. Deasupra capetelor noastre, tuna. Un ocean orbitor de flacari prefacuse cerul intr-un gigantic ecran, iluminand terenul ca-n plina zi. Muntii crapau si se naruiau.
Fragment din cartea „Gestapo” de Sven Hassel:
„Comandantul avu o strambatura de dezgust. Ceea ce vedea nu facea decat sa-i confirme parerile. In realitate, avusese intentia sa-i ofere acestui ofiter de transee un pahar cu vin. Un vin senzational, adus din pivnitele bogate ale orasului Breslau. Regimentul 49 Infanterie era un regiment avut. Pana de curand doua din batalioanele sale stationasera in Franta, iar unul in Danemarca. Pe rand, facusera cu totii turul acelor locuri in care curgea laptele si mierea. Fusese o viata de huzur pentru Regimentul 49. Nimeni din unitate nu mirosise frontul, exceptand perioada ocuparii Danemarcei si a doua zile facute in Franta, chiar inaintea armistitiului.
Apoi sosi ziua cea fatala pentru regiment. Un cretin de la biroul personalului armatei de pe Bendlerstrasse dadu peste numele colonelului von der Graz, comandantul regimentului. Colonelul fu avansat general de brigada si numit comandant al unei divizii de infanterie dislocata in Balcani. Cu totii sperasera ca succesorul sau in fruntea regimentului va fi unul din comandantii de batalion. Existau chiar doi locotenenti-colonei care urmau sa fie inaintati colonei. Cel mai vechi dintre ei, unul ai carui stramosi slujisera in primul regiment al regelui Prusiei, se si apucase sa trambiteze schimbarile pe care aveau sa le faca in momentul in care va prelua comanda Regimentului 49 Infanterie. Timp de doua luni indeplini chiar functia de loctiitor al comandantului si aceste doua luni fura dintre cele mai fericite pentru corpul de ofiteri.
Intr-o vineri, la ora zece fara douazeci, in vreme ce nori vinetii se ingramadeau deasupra cladirilor cenusii ale cazarmii, un colonel necunoscut se prezenta pentru a prelua comanda regimentului. Un colonel de care nu stia nimeni. Venea direct de la Demiansk, unde comandase o grupare de soc. Era un ofiter inalt, osos, morocanos, cu un ochi ascuns sub un plasture negru. Toata ziua aceea de vineri umblase prin cazarma, fara sa scoata o vorba, adulmecand ca un caine de vanatoare. Cu totii se simteau ingrozitor de stanjeniti. Un ghinionist de intendent de la statul-major avu stralucita idee sa-i arate acestui spectru pivnita de vinuri. Spectrul tusi de cateva ori, lua in mana doua-trei sticle bine prafuite, il masura pe intendent de sus in jos si pleca fara sa zica ceva. Unicul sau ochi lucea sinistru. Un ceas mai tarziu intendentul isi facea bagajele. Instinctul ii spunea ca in curand avea sa paraseasca Regimentul 49. Ce mai cioclu si colonelul asta!
Se facuse tarziu de tot cand in sfarsit noul comandant se instala in fotoliul predecesorului sau, la marele birou din lemn de mahon. Ofiterii se aflau de mult la Cazinou, dar, pentru prima data de ani si ani, antrenul lipsea. Pana si sampania parea coclita.
Apoi urma catastrofa. Spectrul ii convoca pe ofiteri. Se stramba usor, constatand ca jumatate din acesti domni plecasera inca de joi in permisie pentru weekend. Se stia ca asa ceva e ilegal, dar devenise de multa vreme o obisnuinta, si apoi, oricum, nimeni nu venea la cazarma inainte de luni.
Spectrul ceru lista efectivelor. Conform regulamentului, aceasta lista trebuia tinuta la zi de comandantii de companie. De mult insa nimeni dintre ei nu-si mai batea capul cu asa ceva, convinsi ca de asta se ocupa majurii. ”
Codul cartii: NEM978-606-43-0674-6
