M.J. Arlidge lucreaza in televiziune, fiind specializat in productiile dramatice. Arlidge a fost producatorul unor seriale politiste de prime-time pentru ITV, printre care Torn, The Little House si, cel mai recent, Undeniable. In prezent, scrie pentru publicatia Silent Witness si produce filme pentru retele TV din Marea Britanie si SUA. Traieste in Hertfordshire cu sotia si cei doi copii. Cand nu scrie, joaca tenis sau devoreaza thrillere, carti de istorie, biografii si marturiseste ca are o slabiciune pentru filmele din seria Bond si bomboanele cu lemn-dulce.
Ghici cine moare primul
Ghici ce-i in cutie
Casa papusilor
Ghici care-i mincinosul
Baiatul pierdut
De-a v-ati ascunselea
Ma iubeste, nu ma iubeste…
Ghici cine pandeste in padure
Ghici cine urmeaza
Fragment din romanul Ghici ce-i in cutie, de M.J. Arlidge
„O iubea pe Nicola de cand erau copii si se casatorisera tineri. Avusesera o viata senina, dar cu doua zile inainte sa implineasca douazeci si noua de ani, Nicola suferise un teribil accident vascular cerebral. Supravietuise, dar creierul ii fusese intens afectat, iar acum era prizoniera in propriul corp, prada sindromului locked-in. Vedea si era constienta, insa, din cauza paraliziei intregului corp, nu putea sa-si miste decat ochii. Tony o ingrijea cu devotament, invatand-o rabdator sa comunice din priviri, aducandu-i la pat rubedenii sau angajand infirmiere cand el era la serviciu, insa cu toate astea simtea adesea ca e un sot rau. Lipsit de rabdare, iritabil si egoist. Facea, de fapt, pentru ea tot ce era omeneste posibil, dar asta nu-l impiedica sa aiba mustrari de constiinta. Mai ales cand iesea la distractie. Se simtea crud si nevrednic atunci.
A mangaiat-o pe cap, a sarutat-o pe frunte si s-a retras apoi in camera lui. Chiar si acum, la doi ani de la accidentul ei, il durea faptul ca dormeau separat. Dormitul separat era pentru cuplurile care nu se mai iubeau, pentru casatoriile de convenienta, nu pentru el si Nicola. Ei doi erau facuti din alt aluat.
Nu s-a mai obosit sa se dezbrace, s-a intins direct in pat si a inceput a frunzari Casa umbrelor. Pe vremuri, cand isi dadeau intalniri, Nicola ii citea cu voce tare pasaje din Dickens. El se simtise stanjenit la inceput – nu prea obisnuia sa citeasca si i se parea un soi de snobism – , dar cu timpul ajunsese sa-i placa. Inchidea ochii si asculta vocea ei domoala, cu accent de Home Counties, jucandu-se cu cuvintele. Nu se simtise niciodata mai fericit ca atunci, iar acum ar fi fost in stare sa faca moarte de om pentru o inregistrare – una singura – cu ea citindu-i.
Insa nu avea sa aiba parte de asa ceva niciodata, iar visurile cu cai verzi pe pereti nu servesc la nimic, asa ca, in schimb, s-a intins cu cartea in mana. Nu era mare lucru, dar trebuia sa se multumeasca doar cu-atat deocamdata.”
Codul cartii: TRE978-606-719-397-8
