Ioan Petru Culianu face o analiza a religiilor dualiste a caror istorie a influentat in mod profund Occidentul: gnosticismul, marcionismul, maniheismul, paulicianismul, bogomilismul si catharismul occitan si lombard. Volumul umple o lacuna din istoria ideilor infatisind o descoperire fundamentala: curentele dualiste formeaza un sistem, ele nu deriva unul din altul, ci reprezinta rezultatul acelorasi operatiuni mentale, pornind de la aceleasi premise si de la un singur text: primele trei capitole ale Genezei biblice. Culianu demonstreaza ca premisele dualismului genereaza un sistem care are tendinta de a se perpetua la nesfirsit si care exista, aici si acum, in ideile noastre filosofice, politice, stiintifice si chiar in fluxul propriilor noastre ginduri.
Cercetarea de fata isi propune sa studieze miturile vehiculate de un grup specific de curente religioase: le-am numit «dualisme ale Occidentului» pentru ca timp de mai bine de un mileniu au fost tinta unei preocupari constante din partea bisericilor crestine. Sistemele gnostice, Marcion, maniheismul, paulicianismul, bogomilismul si catharismul aceasta este in mare succesiunea cronologica a curentelor respective, succesiune care pare sa implice… o filiatie directa sau indirecta. Dar problema raporturilor de dependenta dintre «dualismele Occidentului» nu va fi examinata aici decit la nivelul structurilor mitologice.
Miturile gnostice, in virtutea unei reguli simple de generare, exploateaza un numar foarte mare de posibilitati logice prezente in secventele lor, recombinindu-le aproape intotdeauna intr-o maniera noua. S-ar spune ca, odata pus in functiune, sistemul are tendinta de a-si epuiza toate virtualitatile. Intr-adevar, maniheismul pleaca de la o ipoteza aflata doar marginal in gnosticismul care-l preceda, explorindu-i pina la capat consecintele. Incepind cu Marcion, dualismele Occidentului vor supune Biblia unei exegeze dualiste ce pare sa utilizeze toate posibilitatile sistemului. Acesta insa continua sa functioneze timp de secole in alte curente de gindire. In secolul al XVII-lea, drumurile Occidentului se incruciseaza din nou cu cele ale dualismului. Prin ocolisuri bizare, gnoza ajunge la Goethe, apoi la Hegel. De aici inainte, sistemul insusi se pune din nou in functiune. Romanticii sint in acelasi timp creatori de mituri de aparenta gnostica si exegeti oarecum marcioniti ai Bibliei. Iar dezbaterea asupra gnozei a fost relansata recent in stiintele politice si in filozofia stiintei, mai ales a biologiei. (Ioan Petru Culianu)
Potrivit cu abordarea lui Culianu, istoria religiilor nu trebuie sa fie vazuta ca o dezvoltare hegeliana, o transmitere istorica de idei, si nu exista asadar evolutie sau conditionare a dezvoltarii religioase de catre factori sociali sau politici, ci numai o desfasurare continua de posibilitati ce se afla in asteptare in componentele de baza ale anumitor sisteme. (Moshe Idel)
