Mallory Quinn, abia iesita dintr-un centru de dezintoxicare, se angajeaza ca babysitter pentru a avea grija de Teddy, pustiul de cinci anisori al cuplului Ted si Caroline Maxwell. Tanara descopera ca-i place nespus de mult noua ei slujba, care-i ofera stabilitatea de care are atata nevoie. In plus, ajunge sa tina cu adevarat la baietelul dulce si timid, care nu pleaca nicaieri fara creionul si caietul lui de schite. Desenele lui sunt, la inceput, la fel ca ale oricarui alt pusti: copacei, iepurasi si balonase. Dar, intr-o buna zi, copilul mazgaleste ceva cu totul neasteptat: un barbat care taraste in padure cadavrul unei femei. Incet, incet, imaginile pe care le asterne pe hartie devin tot mai sinistre, iar personajele sale – din ce in ce mai pline de viata, Teddy dand dovada de o maiestrie care ii depaseste cu mult varsta. Mallory ajunge sa se intrebe daca nu cumva acelea sunt reprezentarile unei crime sau dovada influentei unei forte malefice supranaturale. Si, desi stie ca totul s-ar putea sa para o nebunie, e hotarata sa descifreze misterul imaginilor ascunse si sa il salveze pe Teddy.
Imagini ascunse nu este doar o poveste grozava. Este si un dialog intre text si desen, in urma caruia suspansul capata o dimensiune noua, iesind din limitarile cuvantului scris. Unul dintre cele mai bune thrillere pe care le-am citit in ultimii ani. – Marian Coman, redactor-sef Armada
„Clipesc de cateva ori si ma trezesc in intuneric.
In bezna recunosc forme familiare: patul meu, noptiera, un ventilator de tavan nemiscat, rafturile de scadura groasa de deasupra capului.
Sunt in cabana.
Stau in sezut pe un scaun cu spatarul tare, iar sinusurile-mi ard. Parca le-as fi spalat cu clor.
Incerc sa ma ridic in picioare, dar descopar ca nu-mi pot folosi bratele; am mainile incrucisate la spate, rasucite in unghiuri dureroase si legate strans de scaun.
Misc buzele ca sa strig dupa ajutor, dar am un fel de banda infasurata in jurul capului. Gura mi-a fost infundata cu o carpa, un ghem ud de marimea unui mar. Presiunea pe falci e cumplita.
Mi se incordeaza muschii si inima incepe sa-mi galopeze cand imi dau seama de toate lucrurile pe care nu le pot face: nu pot sa ma misc, nu pot vorbi, nu pot tipa, nici macar nu-mi pot da parul la o parte de pe fata. Daca dispare instinctul care-ti dicteaza daca sa fugi sau sa lupti, tot ce mai ramane e panica. Mi-e asa de frica, incat aproape ca vomit – si e bine ca n-o fac, altfel probabil m-as sufoca.”
