Imperiul furtunilor. Seria Tronul de clestar. Vol.5

Fragment din cartea „Imperiul furtunilor. Seria Tronul de clestar” de Sarah J. Maas:

„Aedion se uita la Aelin, care statea in partea cealalta a focului cu Fleetfoot in poala ei, jucandu-se cu urechile lungi ale cainelui si asteptand, ca toti ceilalti. Totusi verisoara lui se uita cu atentie la sabia antica – la sabia tatalui ei – pe care Aedion o rotea si-o arunca atat de relaxat dintr-o mana in cealalta, fiecare centimetru al manerului din metal si maciulia din os crapat fiindu-i la fel de cunoscute ca propriul chip. In ochii ei, tristetea licari la fel de repede ca fulgerele de deasupra, iar apoi disparu.
Ea ii returnase sabia la plecarea din Rifthold, alegand in schimb sa o poarte pe Goldryn. El incercase sa o convinga sa pastreze sabia sacra din Terrasen, dar ea insistase ca era mai bine sa o tina el, ca merita onoarea mai mult decat oricine altcineva, chiar si decat ea.
Calatorind tot mai mult spre nord, ea devenise din ce in ce mai tacuta. Poate ca saptamanile petrecute pe drum o slabisera.
Dupa seara asta, in functie de rapoartele lorzilor, se gandea sa incerce sa ii gaseasca un loc linistit de odihna pentru o zi sau doua, inainte sa continue calatoria spre Orynth.
Aedion se ridica in picioare, baga sabia in teaca langa cutitul pe care i-l daruise Rowan si se indrepta spre ea. Fleetfoot il intampina dand din coada atunci cand acesta se aseza langa regina lui.
– Ar trebui sa te tunzi, ii spuse ea.
Intr-adevar, parul ii crescuse mai lung decat de obicei.
– E aproape la fel de lung ca al meu. Ea se incrunta. Parca ne-am fi vorbit sa avem parul de aceeasi lungime.
Aedion pufni si mangaie cainele pe cap.
– Si daca am fi facut-o?
Aelin ridica din umeri.
– Daca vrei sa incepem sa purtam si tinute asortate, n-am nimic impotriva.
El zambi.
– Legiunea Bane nu m-ar lasa sa fac asta. 

Cei din legiunea lui erau acum campati chiar in afara Orynthului, unde le ordonase sa stea langa meterezele orasului si sa astepte. Sa astepte sa ucida si sa moara pentru ea.
Si, cu banii sterpeliti de Aelin de la fostul ei stapan in primavara asta, ar li putut sa-si cumpere si ei o armata ca sa urmeze legiunea Bane. Poate si mercenari.
Scanteia din ochii lui Aelin se domoli usor, ca si cand si ea s-ar fi gandit la toate lucrurile pe care le implica faptul ca el era la conducerea legiunii. La riscuri si costuri. Nu la aur, ci la vieti. Aedion ar fi putut sa jure ca si focul de tabara palpai.
Macelarise si luptase si aproape murise de nenumarate ori in ultimii zece ani. Totusi el stia ca ea avea sa evite sa trimita soldati – sa iI trimita – sa lupte.
Aceasta, mai presus decat orice altceva, ar fi fost prima ei incercare ca regina.
Dar, inainte de asta… intalnirea.
– Iti amintesti tot ce ti-am spus despre ei?
Aelin ii arunca o privire inexpresiva.
– Da, imi amintesc tot, vere.
Ea il impunse cu putere in coaste, chiar il locul in care tatuajul facut de Rowan in urma cu trei zile inca se vindeca. Tatuajul era reprezentat de toate numele lor, impletite intr-un nod complex din Terassen, chiar langa inima lui. Aedion tresari cand ea il impunse in carnea inflamata, iar el ii indeparta mana in timp ce ea recita:
– Murtaugh era fiul unui fermier, dar s-a casatorit cu bunica lui Ren. Chiar daca nu se trage din familia Allsbrook, este inca la conducere, in ciuda insistentelor lui ca Ren sa preia titlul. Ea privi spre cer. Darrow este cel mai bogat proprietar de pamanturi dupa mine si, mai mult decat atat, are o foarte mare influenta asupra putinilor lorzi care au supravietuit, in mare parte datorita anilor in care l-a avut in grija pe Adarlan, in timpul ocupatiei.”