In noapte

In noapte este un puzzle de personaje cum nu se poate mai diferite: Eri Asai, un fotomodel cufundat intr-un somn care dureaza de luni de zile, sora ei, Mari, o studenta pasionata de lectura, un trombonist de jazz, o tinara prostituata chinezoaica brutalizata si abandonata intr-un love hotel, un simplu angajat la o firma de calculatoare. Toti sint oameni ai noptii bintuiti de secrete si dorinte nelamurite, iar legaturile dintre ei se limpezesc incetul cu incetul pe parcursul cartii, construind un univers nocturn plin de farmecul, subtilitatea si umorul caracteristice romanelor lui Murakami.

„Nu s-a schimbat nimic in incapere. Doar silueta barbatului asezat pe scaun este acum in prim-plan. O vedem cu destul de multa claritate. Semnalul inca mai are interferente si din cand in cand imaginea se clatina, se contorsioneaza si se subtiaza. Zgomotul neplacut de fond se inteteste. Uneori se insereaza secvente fara nici o legatura. Dar totul se regleaza rapid si imaginea initiala reapare. 

Eri Asai este tot pe pat si continua sa doarma dusa. Lumina artificiala, nuantata, emisa de ecranul televizorului, arunca umbre miscatoare pe chipul ei, insa nu ii tulbura somnul. 

Barbatul de pe ecran poarta un costum maro-inchis, care poate candva a fost elegant si aratos, dar acum e ponosit. Pe maneci si pe spate e plin de puncte albicioase, ca o pulbere fina. E incaltat cu o pereche de pantofi negri din piele, cu varful rotund, dar si acestia sunt plini de praf. Sa fi trecut printr-un loc inecat in praf ca sa ajunga in camera aceasta? Poarta o camasa alba, simpla si o cravata banala din lana. Si pe camasa, si pe cravata se vad aceleasi urme de oboseala. Are parul carunt. De fapt, poate ca acelea nu sunt fire albe. Poate ca are parul negru, presarat cu praf alb. In orice caz, nu pare sa se fi pieptanat serios de ceva timp. Cu toate acestea, in mod surprinzator, nu da senzatia de neingrijit. Nu arata nici saracacios, ci doar epuizat si prafuit din cap pana in picioare, din cine stie ce cauza inevitabila. 

Nu ii putem vedea fata. In acest moment, camera de luat vederi il filmeaza fie din spate, fie pe bucati, cu exceptia chipului. Poate ca e din cauza unghiului sub care cade lumina, poate e intentionat, dar chipul ii este mereu cufundat in umbra, inaccesibil privirilor noastre. 

Barbatul nu face nici o miscare. Cand si cand, respira adanc si prelung, iar umerii ii urca si ii coboara usor in ritmul respiratiei. Arata ca un prizonier inchis de mult timp intr-o incapere. In jurul sau pluteste un aer accentuat de resemnare. Dar nu este legat. Doar sta pe scaun, cu spatele drept, respira linistit si priveste fix un punct in fata.”