Premiul Hugo pentru cel mai bun roman 1960
Nu exista arme periculoase, exista doar oameni periculosi.
Razboiul interstelar dintre Federatia Terrana a Pamantului si civilizatia extraterestra de pe planeta Klendathu a ajuns intr-un punct critic. Soarta oamenilor e in mainile Infanteriei Stelare, ale carei trupe de elita sunt singurele care mai pot opune rezistenta teribilei amenintari. Abia ajuns in randurile armatei, tanarul Johnny Rico se confrunta nu doar cu inamicul, ci si cu propriile dileme morale. Infanteria stelara ramane pana in ziua de azi unul dintre cele mai controversate romane din istoria literaturii SF.
Razboiul nu e doar violenta si macel, razboiul e violenta controlata, are un scop. Scopul razboiului este sa sustina deciziile guvernului prin forta. Scopul nu este niciodata sa omori inamicul doar pentru a-l omori
ci sa-l constrangi sa faca ceea ce vrei tu.
Fragment din romanul „Infanteria stelara” de Robert A. Heinlein:
Eu si Dutch am fost norocosi destul de mult timp. Ne-am invartit printr-o zona de aproape doi kilometri patrati, infundand gauri cu bombe, omorand tot ce gaseam la suprafata, menajandu-ne reactoarele cat de mult posibil, pentru urgente. Ideea era sa securizam tinta si sa le permitem intaririlor si cavaleriei grele sa coboare fara cine stie ce opozitie. Nu era un raid, miza era sa stabilim un cap de pod, sa stam pe el, sa-l mentinem si sa ajutam trupele sa-si indeplineasca misiunea de a captura sau pacifica planeta.
Numai ca n-am reusit.
Sectia noastra se descurca destul de bine. Era in in randul gresit si pierduseram legatura cu cealalta sectie – plutonierul si sergentul erau morti si nu ne-am regrupat. Dar reusiseram sa mentinem pozitia, grupa de arme speciale desfasurase o defensiva puternica, si eram pregatiti sa predam zona trupelor proaspete, in momentul in care apareau.
Numai ca n-au aparut.
Au asolizat unde ar fi rebuit sa asolizam noi, au dat peste localnici neprietenosi si s-au ocupat de ei. N-au mai venit. Asa ca am stat unde eram, incasand pierderi din cand in cand si provocand si noi, cand aveam ocazia. Numai ca incepeam sa ramanem fara munitie si combustibil pentru salturi si chiar fara energia de care aveam nevoie pentru a pastra costumele. Ni se parea ca suntem acolo de cateva mii de ani.
Alergam cu Dutch pe langa un perete, indreptandu-ne spre grupa de arme speciale, pentru a raspunde unui strigat de ajutor, cand terenul s-a deschis dintr-odata in fata lui Dutch, o ganganie si-a facut aparitia si Dutch a cazut.
Am incendiat gangania si am aruncat o grenada pentru a acoperi gaura, apoi m-am intors sa vad ce se intamplase cu Dutch. Era la pamant, dar nu parea ranit. Un sergent de pluton poate monitoriza semnalele fizice ale fiecarui om din plutonul lui, pentru a-i separa pe cei morti de cei care trebuie recuperati. Dar oricine poate face acelasi lucru, manual, de pe butoanele centurii unui costum.
Dutch nu mi-a raspuns la apel. Temperatura lui se mentinea la 37 de grade, dar respiratia, bataile inimii si activitatea cerebrala erau la zero – nu era deloc bine, dar se putea sa fi murit costumul, nu Dutch.”
Codul cartii: PAL978-606-93846-4-0
