Necesitatea elaborarii acestei noi lucrari destinate formarii si perfectionarii asistentilor medicali nu trebuie, credem, argumentata. Se cunoaste nevoia de a avea un manual adecvat care sa acopere, in intregime, programul de invatamant la materia de nursing/TIB – pentru cei trei ani de scoala sanitara postliceala. Aparitia acestui nou volum nu le exclude pe celelalte, ci reprezinta o completare a tematicii cu o alta abordare a modului de ingrijire. Urmarim prin aceasta lucrare prezentarea datelor in asa fel incat sa fie incluse cronologic etapele procesului de ingrijire la fiecare afectiune. In felul acesta va fi mai usor de intocmit (pentru elevi si pentru asistentii din retea) un plan de ingrijire pornind de la culegerea datelor, identificarea problemelor si formularea diagnosticului de ingrijire cu cele trei componente ale sale: problema – etiologie – semne (PES). (Din Cuvant inainte)
Fragment din volum:
Principalele glande endocrine sunt: hipofiza, tiroida, paratiroidele, suprarenalele, pancreasul, gonadele (ovarele si testiculele) timusul si epifiza.
Desi sunt diferite ca structura si origine, glandele actioneaza in stransa interrelatie.
Parenchimul glandelor este alcatuit din: cordoane de celule aflate in stransa corelatie cu o bogata retea de capilare sanguine (adenohipofiza, paratiroidele, cortico-suprarenalele); vezicule marginite de un strat de celule epiteliale secretoare (foliculi tiroidieni); celule nevroglice (neurohipofiza, o parte a epifizei) sau chiar neuroni simpatici cu rol secretor (medulosuprarenala).
Hormonii substante chimice specifice, sintetizate in parenchimul glandular actioneaza ca mesageri ai unor informatii a caror functie este posibila la nivelul celulei datorita existentei unor receptori biochimici membranari pentru hormonii hidrosolubili (proteici) sau a receptorilor intracelulari citoplasmatici si/sau nucleari pentru hormonii liposolubili (steroizi).
In conditii fiziologice, fiecare glanda endocrina are o activitate secretorie bazala constanta, care se modifica atunci cand apar schimbari umorale specifice printr-un mecanism de conexiune inversa (feed-back).
In conditii patologice, pot aparea tulburari (hiper- sau hipofunctie) la orice varsta.
Disfunctia poate fi ereditara, congenitala, cauzata de un traumatism, de factori de mediu sau poate avea etiologie necunoscuta. La persoanele in varsta, activitatea glandelor este influentata si de procesul de arteroscleroza.
Glanda hipofiza sau pituitara are forma si dimensiunea unui bob de fasole (0,5 g la om); ea este situata la baza creierului, in depresiunea osului sfenoid, numita saua turceasca.
Se leaga de hipotalamus prin tija pituitara. Este alcatuita din trei lobi: anterior, intermediar, care, impreuna, formeaza adenohipofiza si lobul posterior, care, impreuna cu tija pituitara, constituie neurohipofiza.
Adenohipofiza (hipofiza anterioara) secreta somatotropul (STH), hormoni glandulari, tropi, care controleaza activitatea altor glande endocrine (tiroida, corticosuprarenala, gonade) si prolactina.
Neurohipofiza depoziteaza si pune in circulatie doi hormoni secretati de nucleii hipotalamici anteriori ADH (hormonul antidiuretic sau vasopresina) si ocitocina.
Excesul de hormoni hipofizari este specific tumorilor care produc si fenomene de compresiune in afara celor de natura endocrina.
Codul cartii: VMR978-973-160-016-1-
