Romanul de debut al lui Dinu Gutu se misca intre doua lumi harnicii scriitori de proiecte ONG-iste si ultrasii. in ambele zone, Gutu face treaba buna diseca umanitatea forfotitoare a suporterilor dinamovisti, cu adversitatile, combinatiile si petrecerile pe care le fac cind sint in deplasari, si da la iveala strategiile cinice din industria atit de profitabila a oamenilor frumosi din ONG-uri: avem dimensiune roma in proiect? Cum sa nu! Sint incluse femeile? Nu se pune problema. Avem dimensiune LGBT? Aveeem. Realismul e pop, fara bovarisme dostoievskiene, dar cu atit mai eficient. Daca in descrierea burgheziei civice se simte o oarecare ostentatie demonstrativa, in survolul «ultimilor oameni» din galerii Gutu se lasa furat de poveste si da masura talentului de scriitor personajele au culoare, sint conturate in tuse concise, iar umorul e irezistibil. Sint pasaje la care am ris in hohote. (Adrian Schiop)
