Invoiala

„M-am tot intrebat, dupa ce am citit extraordinarul «scenariu» de George Balaita sub titlul Invoiala, in ce raport exact sta el cu Povestea lui Stan Patitul a lui Creanga, dupa care se pretinde a fi fost scris. Cum oricine isi poate da seama, Balaita a inventat o poveste paralela cu aceea a lui Creanga, plina de viata, cu amanunte autentice, vii, pitoresti, cu personaje memorabile. Aceasta poveste este un adevarat roman taranesc, realist si fabulos totodata, ceea ce povestea lui Creanga nu voia sa fie. De aici diferenta principala si care, cum sugeram, nu tine de deosebirile faptice, ci de altceva, mai profund, si anume de sensul intregului. Povestea lui Creanga este, in felul celor populare, paradigmatica, ilustrarea propozitiei ca barbatului neinsurat pina la 30 de ani «numai dracu-i vine de hac» (evident, intrupat intr-o femeie care poseda una sau mai multe dintre coastele necesare); si nu stiu daca nu cumva numele de Stan Patitul i se trage mai curind eroului de la experienta lui matrimoniala tardiva decit de la Chirica, dracul, care mai mult l-a ajutat. Scenariul lui Balaita este mai complex si nu poate fi redus la o singura idee (era sa spun coasta de drac), cum ar fi bunaoara aceea (inexistenta la Creanga) ca nu e om fara ceva diavolesc in sine, dupa cum nu e diavol fara capacitate de umanizare. Personajul principal nu mai este, cred, Stan, ca la Creanga, ci Chirica (sau, ma rog, cei doi ajung pe picior de egalitate, frati). Acest Chirica impatimit de jocuri de noroc si papusarii, ba chiar cazind in ispite erotice, este delicios, profund si totodata insesizabil, un personaj complet nou. Chirica si Stan sint asemanatori, iar de la un punct isi fac unul altuia pandant. Aici este originalitatea scenariului, care transforma o opera dupa Creanga intr-una noua, inedita, personala.” (Nicolae Manolescu)

Fragment:
” Intre timp, moara macina, calfa morarului iese din moara, intra, e plin de sine, de neinlocuit. Care cum ii vine randul cara sacii, dau uiumul, vin si pleaca, pe iaz plutesc rate si gaste, apa loveste limpede si furioasa in aripile rotii. Jeturi violente si inspumate. Cerul cu nori lanosi.
Morarul il trage de limba pe Chirica. Vrea sa afle, oare cum de s-a ridicat Stan asa de curand si dintr-un om de nimic, o vita de pripas, un orfan, un venetic, iata, ajunge sa si-l vrea de ginere cei mai de seama gospo-dari din tinut. si nici nu mai e tanar, ehe, de multa vreme. si acum pe unde-o fi umbland el, cu ce treburi, ca la moara aducea singur pana acum, nu-i de rusine sau sila ca a slugarit la moara asta?… Chirica sa lase boii si sacii in caruta, in seama unui baietan care ajuta calfa la morarit si poate ajunge si el morar odata, nu ca altii, sa plece din strain in strain si sa umble fleandura, ca el si lui Stan, cat a lucrat la moara, ca si baiatului astuia, i-a fagaduit sa-l tina pe langa el, sa-l faca morar, insa… Da, si la han, se pare, a argatit Stan pe vremuri. Copil de pripas, harnic, dar lunecos. Chiar acolo, la han, intr-o seara catre miezul noptii a pus Stan la cale comedia cu fata popii sorici, nevasta nurlie de om cu stare, stalp in lumea asta a noastra de Sub Munte, se rade si acuma si-o sa se rada in veac de povestea asta. Multe stie hangiul, dar tace… si sa mearga Chirica in casa la morar, sa cinsteasca ceva pana i-o veni randul. si sa mai stam de vorba. Ca poate n-or fi toate aurite acasa la Stan asta.
Morarul il cauta din ochi pe argatelul bun la treaba — pe unde o mai fi tragand la aghioase si lenesu’ asta?… Tot timpul Chirica a ascultat atent, supus, asta il face pe carco-tasul, veninosul morar sa-si dea drumul pana la fund. El este de fapt o forma a invidiei si urii. Pai, da, cum sa ajunga el asa, din nimica, un om de seama? Asta nu se poate! Dar este si multa pofta de vorba aici. ”