Iosca

Iosca – un personaj memorabil, de-o virsta cu pietrele si la fel de elementar ca ele, si un roman cu mare forta epica, de un impecabil rafinament stilistic si narativ. Cristian Fulas construieste cu pricepere de arhitect destinul unui om in care „simplitatea dintii a lucrurilor” se conjuga cu o intelegere profunda a lumii si a oamenilor. O scriitura viguroasa si ampla, infuzata de o debordanta energie, face din acest roman unul de o violenta frumusete in care totul, imagini, fiinte, obiecte si idei se impletesc intr-o supraomeneasca tragedie. – Carmen Musat

In noul sau roman, Cristian Fulas se desparte de biografism si de autenticismul persoanei intii, reinventindu-se ca povestitor al unei lumi devalmase, traind foarte aproape de natura, interferindu-se chiar cu intruchiparile ei, tacind masiv si bind virtos, acuplindu-se frecvent, frenetic, paroxistic. Regasim marginalitatea, izolarea, decuplarea personajului de sine din prozele anterioare. Regasim si acuitatea analitica – exersata in mers, in flux, fara opriri anume –, dublata acum de un talent evocator si creator de atmosfera. Nou in acest roman este falsul comportamentism al autorului, aparenta neimplicare in minutiozitatea observatiei, lirismul camuflat in tonul sfatos, sapiential al relatarii. In fapt, in faptul literar, autorul suplineste tacerea personajelor sale, asuma conduita lor, scoate in evidenta afectele lor primare, dar puternice, sugereaza profunzimea trairilor elementare, descopera duiosia din gesturile simple, domestice, prietenia nealterata de conflicte superficiale, suferinta atroce in fata pierderii unei fiinte iubite. Demersul sau de fond consta in dezexotizarea acestei lumi ciudate, circumscrise in ermetismul ei. O lume care ne aminteste de Sadoveanu, de Stefan Banulescu, de Gabriel Garcia Marquez, dar peste care pluteste suflul de un patetism discret, bine temperat al autorului nostru. – Mircea Martin