Destinul istoric al poporului lui Israel are pentru noi valoarea si forta unei marturii revelatoare. Experienta iudaica este in fapt unica, intrucit e o metafora autentica a unei aspiratii duble si antitetice, care pare sa anime umanitatea inca de la origini: dorinta mimetica si reafirmarea diferentelor. La mijloc se afla dintotdeauna violenta, fiindca doi indivizi, la fel ca doua popoare, nu pot dori si obtine acelasi lucru.
Dar ce aspiratii se pot naste intr-o societate? inainte de cucerirea puterii, care este aspiratia marilor personalitati sau a elitelor, se afla nevoia de a identifica propria functie in interiorul unitatii de grup si prin construirea ordinii sociale: trebuie ca fiecare sa-si afle propriul rol. Aceasta orinduire structurala, spirituala din punct de vedere religios si contingenta din punct de vedere politic si economic, nu ar fi construita insa pe baza vointei majoritatii, ci a sacrificiului unui inocent, desemnat ca vinovat de grupul dominant. Apare astfel teoria girardiana a tapului ispasitor, strins legata de ipoteza mimetica.
