Prin Filozofia Masoneriei se intelege un corp de idei distincte si de concepte unitare puse la temelia ritualului masonic incepand din secolul al XVIII-lea pentru a evoca idei si concepte ancestrale si antíce, anumite precepte ale credintei crestine si principii operative ale unor ordine profesionale medievale, care au evoluat neintrerupt de-a lungul mileniilor, dar sub diferite aspecte culturale, si au luat in Epoca Luminilor aspectul unui curent de reformare a mentalitatilor medievale spre un ideal moral si social in centrul caruia era pus omul. Principala trasatura a acestei filozofii este conservarea unui continut ideatic-ezoteric unitar pe baza caruia, totodata, s-a compus teoretic si exoteric o doctrina a Masoneriei moderne, care trebuia sa se constituie intr-o cale proprie de cunoastere a lumii. Filozofia masonica considera acele idei si forme originare ca fiind legate intre ele prin ceva primordial si totodata ca au fost transmise peste timp, motiv pentru care conceptul de filozofie in Masonerie (mai des folosit in secolul al XIX-lea si mai putin astazi) se duce mult mai departe decat aparitia termenului in Grecia Antíca.
