Cind este amenintata, existenta se arata in toata goliciunea ei si ne frapeaza prin extrema simplitate a mecanicii sale. De-a lungul ceasurilor de carcera, am descoperit aceste mecanisme fruste: frica anuleaza orice pretinsa complexitate psihica, apoi setea si foamea alunga frica, ramine aiuritoarea banalitate a mortii, dar acest frison al spiritului devine repede ridicol in comparatie cu micile umilinte trupesti
in sfirsit vine dezgustul fata de sine, fata de acea mica sfera a existentei care se credea pretioasa, pentru ca era unica, si care ajunge sa se sparga printre atitea alte basici de tot felul.
Fragment din romanul „Iubirea omeneasca” de Andrei Makine:
„…Cu multi ani mai tarziu, naivitatea intrebarii avea sa-i revina in minte, iar el avea sa-si spuna ca acea refiectie de adolescent despre revolutie si dragoste nu era chiar atat de tampita. Pentru ca la ce servesc tresaltarile eliberatoare daca nu ne schimba radical modul de a ne intelege si a ne iubi semenii ? Avea sa-si dea seama ca, de la noaptea aceea cu luna plina, dragostea devenise pentru el un criteriu secret de judecare a oricarei activitati umane pe acest pamant.
Elias a crezut la inceput ca era vorba de un hot: in ceata primelor ore ale diminetii, un om s-a strecurat pe langa coliba vecina, a impins discret usa, apoi a iesit si s-a privit in dreptunghiul oglinzii fixate de pervaz. Si-a netezit pieptanatura, si-a aranjat gulerul vestonului, s-a intors…
Elias l-a recunoscut pe tatal sau. I s-a parut mic („E din cauza ca am crescut”, si-a spus el) si imbracat cu acea eleganta de cocos pe care o afiseaza unii militari. Uniforma era prea stramta, prea incarcata de buzunare si nasturi. Semana cu… un ofiter portughez! Elias s-a indepartat de fereastra, sperand sa stearga prin cuvinte acea penibila prima impresie. Avea atatea sa-i povesteasca acestui om.Voia sa-i vorbeasca despre maica-sa in inchisoarea din Dondo. O femeie invizibila, pierduta in multimea de prizonieri. Si apoi smulsa din masa aceea umana, o umbra muta intinsa in baraca lor, pe malul raului Cuanza. Si, sub pielea ei pamantie, stralucirea alba a claviculei fracturate.”
Fragment din romanul „Iubirea omeneasca” de Andrei Makine:
„…Cu multi ani mai tarziu, naivitatea intrebarii avea sa-i revina in minte, iar el avea sa-si spuna ca acea refiectie de adolescent despre revolutie si dragoste nu era chiar atat de tampita. Pentru ca la ce servesc tresaltarile eliberatoare daca nu ne schimba radical modul de a ne intelege si a ne iubi semenii ? Avea sa-si dea seama ca, de la noaptea aceea cu luna plina, dragostea devenise pentru el un criteriu secret de judecare a oricarei activitati umane pe acest pamant.
Elias a crezut la inceput ca era vorba de un hot: in ceata primelor ore ale diminetii, un om s-a strecurat pe langa coliba vecina, a impins discret usa, apoi a iesit si s-a privit in dreptunghiul oglinzii fixate de pervaz. Si-a netezit pieptanatura, si-a aranjat gulerul vestonului, s-a intors…
Elias l-a recunoscut pe tatal sau. I s-a parut mic („E din cauza ca am crescut”, si-a spus el) si imbracat cu acea eleganta de cocos pe care o afiseaza unii militari. Uniforma era prea stramta, prea incarcata de buzunare si nasturi. Semana cu… un ofiter portughez! Elias s-a indepartat de fereastra, sperand sa stearga prin cuvinte acea penibila prima impresie. Avea atatea sa-i povesteasca acestui om.Voia sa-i vorbeasca despre maica-sa in inchisoarea din Dondo. O femeie invizibila, pierduta in multimea de prizonieri. Si apoi smulsa din masa aceea umana, o umbra muta intinsa in baraca lor, pe malul raului Cuanza. Si, sub pielea ei pamantie, stralucirea alba a claviculei fracturate.”
Codul cartii: POL978-973-46-7004-8
