Jurnal la sfirsitul lumii e o cronica subiectiva la cald, alcatuita din consemnari «facebook-iste» ale ultimilor ani din Romania noilor conflicte ideologice (20142018). O noua formula de «literatura totala» made in Vasile Ernu. E, de fapt, o abordare eseistica directa a nevrozelor vietii noastre publice, impanata cu digresiuni confesive savuroase, cu reflectii antropologice despre lumea Estului postsovietic si, nu in ultimul rind, despre puterea subversiva a literaturii. O terapie mentala de soc pentru toate optiunile ideologice (benefica, indiferent de efectele adverse) care nu rateaza aproape nimic important din ce ni se intimpla in spatiul public. Autorul e, am mai spus-o, un postimperial antihegemonic, a carui gindire critica neinregimentata provoaca toate taberele; un contrabandist de idei in raspar care sparge, surizator, liniile de front; nu un activist subordonat unei ideologii (ca «om de stinga» asumat ce se afla), ci un ginditor social independent si un umanist paradoxal, cu o inteligenta artistica si o mobilitate intelectuala iesite din comun. Are in dotare o intelepciune jucausa de tadik, o versatilitate bonom-ironica si o stiinta dezarmanta in a dribla ideile primate. Inclusiv pe cele despre sfirsitul lumii si al istoriei, care se tot amina.
Autorul acestei carti spunea cindva despre I.L. Caragiale ca este cel mai bun scriitor politic al nostru. Eu cred ca Ernu un est-caragialian trecut prin Ilf si Petrov, vecin cu «extremismul de centru» al lui Radu Cosasu este cel mai bun scriitor politic al literaturii romane de azi. (Paul Cernat)
