O noua aparitie semnata de criticul si istoricul literar Alex. Stefanescu, continuarea deja bine cunoscutului Jurnal secret: Jurnal secret. Serie noua, dedicat adultilor pasionati de umorul usturator si de curaj lingvistic.
Dupa aparitia monumentalei (la propriu) Istorii a literaturii romane contemporane, 1941-2000, Alex. Stefanescu este omul zilei in critica literara romaneasca.Admirat sau pizmuit de confrati, invitat si celebrat cu fast in orasele de provincie, intervievat de superbe ziariste, Alex. Stefanescu se afla mereu in centrul atentiei, prezenta sa intr-un loc este imposibil sa treaca neobservata. Chiar si cei care isi propun sa il ignore ajung pana la urma sa isi piarda cumpatul, incep sa-l vaneze cu invectivele lor, sporindu-i, indirect, vizibilitatea, notorietatea si popularitatea. Alex. Stefanescu este, in lumea literaturii, genul de personaj care nu lasa pe nimeni indiferent. Unii ii sunt prieteni, altii dusmani de moarte (cei neinclusi in Istorie si cei mentionati in emisiunea sa TV rezervata cartilor proaste, Tichia de margaritar). In fine, mai exista o categorie, a celor care il cultiva cu speranta secreta ca i-ar putea intra in gratii si ca in felul acesta si-ar putea asigura un viitor luminos in literatura romana. (Tudorel Urian)
Fragment din cartea: Jurnal secret. Serie noua (2009-2015) de Alex Stefanescu
” 8 decembrie 2010. Adrian Paunescu, intalnindu-se candva, inainte de 1989, pe coridoarele CC al PCR, cu Tudor Postelnicu, l-a intrebat: Ce mai fac?” Deci nu Ce mai faci?”, ci Ce mai fac?”. Intrebarea este de un umor nebun, tinand seama de faptul ca Tudor Postelnicu era pe atunci seful politiei secrete. Un sentiment asemanator, ca aflu ce mai fac, il am cand caut pe internet referirile la mine. Imi place, bineinteles, foarte mult sa constat ca nu zeci, nu sute, ci mii de oameni urmaresc ce scriu si ce spun; datorita lor simt intens ca exist. Dar imi displac inventiile pe seama mea. Din ele se configureaza un personaj in care nu ma recunosc, dar care poarta numele meu.
In revista Tricolorul, Teodor Dungaciu scrie comentand cartea mea Jurnal secret ca sunt obsedat sexual. In realitate, sunt obsedant sexual.
Stefan Agopian sustine, in revista Academia Catavencu, ca, in cazul meu, supraponderabilitatea afecteaza memoria”. Cred, totusi, ca nu se intampla asa. Imi amintesc, de exemplu, foarte clar ce telefoane curtenitoare imi dadea Stefan Agopian pe vremea cand inca mai spera ca am sa-i rezerv un capitol in Istoria literaturii romane contemporane.
Liviu Ioan Stoiciu se declara, pe blogul lui, enervat de faptul ca dupa revolutie dau lectii de morala tuturor. Nu dau nicio lectie de morala nimanui. Totusi, lui Liviu Ioan Stoiciu trebuie sa-i explic ca nu e moral din partea lui sa-mi trimita intai carti cu dedicatii pline de elogii, pentru ca apoi, constatand ca nu-mi plac poeziile lui, sa ma de-faimeze vehement. Totodata, nu e moral sa ma flateze in particular si sa ma denigreze in public.
Victor Roncea comenteaza, tot pe un blog, o fotografie care ma reprezinta pe mine vorbind cu Sorin Rosca-Stanescu: Alex. Stefanescu ii cerseste un os de ros lui Sorin Rosca-Stanescu.” Fotografia a fost facuta la o festivitate in cursul careia revista Contemporanul mi-a dat un premiu pentru critica literara (gest frumos si, in acelasi timp, o dovada de… bun-gust din partea revistei). N-am cersit in viata mea premii literare (altii mi-au cersit mie). Cele pe care le-am primit nu le-am primit in urma unor interventii. La Muzeul Literaturii, unde a avut loc festivitatea, Sorin Rosca-Stanescu ma felicita pentru premiul primit. In alta ordine de idei: stiu multe despre viata, dar nu mi-as fi inchipuit ca exista oameni cu o gandire atat de prozaica, incat sa vada intr-un premiu literar un os de ros. ”
Dupa aparitia monumentalei (la propriu) Istorii a literaturii romane contemporane, 1941-2000, Alex. Stefanescu este omul zilei in critica literara romaneasca.Admirat sau pizmuit de confrati, invitat si celebrat cu fast in orasele de provincie, intervievat de superbe ziariste, Alex. Stefanescu se afla mereu in centrul atentiei, prezenta sa intr-un loc este imposibil sa treaca neobservata. Chiar si cei care isi propun sa il ignore ajung pana la urma sa isi piarda cumpatul, incep sa-l vaneze cu invectivele lor, sporindu-i, indirect, vizibilitatea, notorietatea si popularitatea. Alex. Stefanescu este, in lumea literaturii, genul de personaj care nu lasa pe nimeni indiferent. Unii ii sunt prieteni, altii dusmani de moarte (cei neinclusi in Istorie si cei mentionati in emisiunea sa TV rezervata cartilor proaste, Tichia de margaritar). In fine, mai exista o categorie, a celor care il cultiva cu speranta secreta ca i-ar putea intra in gratii si ca in felul acesta si-ar putea asigura un viitor luminos in literatura romana. (Tudorel Urian)
Fragment din cartea: Jurnal secret. Serie noua (2009-2015) de Alex Stefanescu
” 8 decembrie 2010. Adrian Paunescu, intalnindu-se candva, inainte de 1989, pe coridoarele CC al PCR, cu Tudor Postelnicu, l-a intrebat: Ce mai fac?” Deci nu Ce mai faci?”, ci Ce mai fac?”. Intrebarea este de un umor nebun, tinand seama de faptul ca Tudor Postelnicu era pe atunci seful politiei secrete. Un sentiment asemanator, ca aflu ce mai fac, il am cand caut pe internet referirile la mine. Imi place, bineinteles, foarte mult sa constat ca nu zeci, nu sute, ci mii de oameni urmaresc ce scriu si ce spun; datorita lor simt intens ca exist. Dar imi displac inventiile pe seama mea. Din ele se configureaza un personaj in care nu ma recunosc, dar care poarta numele meu.
In revista Tricolorul, Teodor Dungaciu scrie comentand cartea mea Jurnal secret ca sunt obsedat sexual. In realitate, sunt obsedant sexual.
Stefan Agopian sustine, in revista Academia Catavencu, ca, in cazul meu, supraponderabilitatea afecteaza memoria”. Cred, totusi, ca nu se intampla asa. Imi amintesc, de exemplu, foarte clar ce telefoane curtenitoare imi dadea Stefan Agopian pe vremea cand inca mai spera ca am sa-i rezerv un capitol in Istoria literaturii romane contemporane.
Liviu Ioan Stoiciu se declara, pe blogul lui, enervat de faptul ca dupa revolutie dau lectii de morala tuturor. Nu dau nicio lectie de morala nimanui. Totusi, lui Liviu Ioan Stoiciu trebuie sa-i explic ca nu e moral din partea lui sa-mi trimita intai carti cu dedicatii pline de elogii, pentru ca apoi, constatand ca nu-mi plac poeziile lui, sa ma de-faimeze vehement. Totodata, nu e moral sa ma flateze in particular si sa ma denigreze in public.
Victor Roncea comenteaza, tot pe un blog, o fotografie care ma reprezinta pe mine vorbind cu Sorin Rosca-Stanescu: Alex. Stefanescu ii cerseste un os de ros lui Sorin Rosca-Stanescu.” Fotografia a fost facuta la o festivitate in cursul careia revista Contemporanul mi-a dat un premiu pentru critica literara (gest frumos si, in acelasi timp, o dovada de… bun-gust din partea revistei). N-am cersit in viata mea premii literare (altii mi-au cersit mie). Cele pe care le-am primit nu le-am primit in urma unor interventii. La Muzeul Literaturii, unde a avut loc festivitatea, Sorin Rosca-Stanescu ma felicita pentru premiul primit. In alta ordine de idei: stiu multe despre viata, dar nu mi-as fi inchipuit ca exista oameni cu o gandire atat de prozaica, incat sa vada intr-un premiu literar un os de ros. ”
Codul cartii: COR978-606-793-017-7
