Asa cum observa teologul Costion Nicolescu in Cuvantul inainte al primului volum, textele lui Razvan Bucuroiu se constituie intr-un indemn la pelerinaj, unul care sa treaca si dincolo de cele vizibile, la cele de stravazut.
Manastirile tarii sunt orarecum precum ciupercile iesite din acelasi miceliu subteran sau precum coralii aceluiasi atol submarin.
Pelerinajul la una dintre ele te face sa le cauti in continuare si pe altele, surori in duh. Caci este plina tara aceasta necajita si frumoasa si tainica, pre numele ei Romania, de locuri care cheama la pelerinaj. si daca menirea principala a unui loc de pelerinaj este aceea de a inlesni comunicarea cu Dumnezeu, atunci trebuie observat ca autorul ne face sa-l insotim si sa simtim atingerea acestei supreme tinte.
