La inaugurarea cimitirului de elefanti este, asa cum partial lasa de inteles si titlul, o radiografie evenimentiala cu bataie escatologica. sarjand semnele unui postumanism pe cat de amenintator, pe atat de redemptoriu, Vlad Musat pare sa se simta bine in menghina dintre eruditie si sacralitate. Ba chiar mai mult de atat: pentru a ne induce in eroare complet, persona delegata de poet pozeaza, sugubat si (auto)critic, in damnatul unor metodologii contradictorii.
De fapt, in aceasta carte totul este asezat dupa principiul superpozitiei.
in timp ce solemnitatea asertivitatii camufleaza in pauzele de respiro vulnerabilitati asumate, nihilismul de suprafata este alimentat de vitalitatea celui ce crede in zaloagele faptelor bune. Iata de ce organul de simt transcendental al poetului supureaza si jubileaza concomitent.
Profet chinuit de melancolii revansarde, Vlad Musat isi face intrarea in poezia autohtona in chip hibrid, de Wolverine cu flagelul la purtator, gata sa-si plesneasca spinarea pentru orice cauza, stiind ca vindecarea odata ce gestul traumatic a fost transfigurat e iminenta. Caci, la o adica, versurile/ pot vindeca orice boala autoimuna.
Mihók TAMÁS
