La sud de granita, la vest de soare

Viata linistita a lui Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo, este tulburata de amintirea unei povesti de dragoste din tinerete. Ceea ce il obsedeaza pe erou nu e neaparat imaginea iubitei din trecut, ci caracterul unic si irepetabil al relatiei dintre doi oameni si convingerea ca destinul uman e o problema de optiune. Reintilnirea cu una dintre iubite echivaleaza cu o incercare disperata de a recupera timpul pierdut, fie si cu riscul ruperii legaturilor cu prezentul.
O poveste aproape ireala despre dragoste si despre moarte, ca mai toate povestile lui Murakami, invaluita in acordurile melodiei lui Nat King Cole „South of the Border”.

   
Fragment din romanul „La sud de granita, la vest de soare” de Haruki Murakami:
“— Hajime, nu crezi ca unele sentimente sunt dureroase tocmai pentru ca nu ne parasesc?
Saxofonistul a venit la mine sa-mi multumeasca pentru tratatie, iar eu l-am felicita pentru concert.
— In ultima vreme cantaretii de jazz a devenit foarte politicosi, i-am spus eu lui Shimamoto. Pe vremea cand eram student, nu se intampla asa ceva. Majoritatea se drogau si erau niste terchea-berchea. Cu toate acestea, din cand in cand mai dadeau concerte extraordinare. Mergeam deseori la clubul din Shinjuku si ascultam jazz si de fiecare data ma simteam tulburat.
— Am impresia ca-ti plac asemenea tipi, nu?
— Cred ca da. Probabil ca nu exista oameni pe care sa nu-i atraga lucrurile iesite din comun. Chiar daca noua din zece cazuri fac exceptie, tot ramane unul prin care se tinteste la o experienta sublima si tocmai faptul acesta pune lumea in miscare. Dupa parerea mea aceasta inseamna arta adevarata.
Mi-am privit mainile care se odihneau in poala si apoi am ridicat ochii spre chipul ei. Astepta sa continuu.
— Acum lucrurile nu mai stau asa. Am un bar si treaba mea este sa investesc si sa obtin profit. Nu sunt artist sau o persoana care sa creeze ceva. Nici macar nu promovez arta. Ca-mi place sau nu, trebuie sa recunosc acesta nu e un loc care sa tinda spre asa ceva. Pentru un manager, important este sa aiba o mana de oameni politicosi si distinsi pe care sa-i manipuleze cu usurinta. Asta e, n-am ce face. Mai bine asa decat o adunatura de Charlie Parkeri.
Shimamoto a mai comandat un cocteil si a mai fumat o tigara. Am tacut amandoi o vreme. Ea parea dusa pe ganduri. Eu l-am ascultat pe basist interpretand solo-ul din „Embraceable You”. Pianistul il mai acompania din cand in cand, iar tobosarul isi stergea sudoarea de pe frunte si mai lua cate o inghititura de bautura.”