Lantul de aur

Se poate construi o trama politista in marginea ultimei scoli filozofice din Atena, inchisa de imparatul Iustinian in anul 529, si a celor sapte reprezentanti ai ei, in frunte cu Damaskios? Se poate, raspunde Andrei Cornea, facand din ultimul episod al filozofiei eline o poveste plina de mistere si de rasturnari spectaculoase care-l tine pe cititor cu sufletul la gura. Prin fata noastra trec locuitori ai fictive Atlantida prinsi intr-un proiect de crestinare, printi persani care boteaza ideile filozofiei in sangele ideologiei, episcopi care, in zorii crestinismului, fac ordine in panteonul grec, discipoli straluciti care apar travestiti ca in comediile lui Shakespeare, spectaculoase turniruri intelectuale in care se infrunta adeptii teoriei potrivit careia lumea e facuta din Nimic cu cei convinsi ca fiinta e eterna… Si un povestitor despre care aflam abia la sfarsit cine este si cui anume ii deapana fabuloasa poveste a vietii sale.
Ei bine, am spus, noi, filozofii, formam acest lant de aur, noi suntem legatura de nedesfacut dintre cer si pamant, noi suntem, cum s-a spus, «rasa divina»! Dar, atentie, asta n-ar trebui sa fie motiv de infumurare desarta, asa cum vedem in multe cazuri, caci cinstea se cumpaneste cu o mare datorie, pe care cu greu si putini dintre noi izbutim s-o platim cumsecade. Si speram sa nu se rupa odata cu noi acest «lant de aur», ci sa-l incredintam pe mai departe celor care vor veni dupa noi, din generatie in generatie, pentru ca sa nu se piarda de pe lume amintirea a ceea ce-i adevarat, frumos si maret. – Andrei Cornea