Laur

Considerat o capodopera a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de doua ori castigator al Premiului Bolsaia Kniga – Premiul intai si Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, in acelasi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus in peste douazeci de tari.

Amintind de filmul Andrei Rubliov si de romanul Numele trandafirului, bestsellerul Laur readuce la viata secolul al XV-lea, intr-o intriga strabatand timpul si spatiul, cu un personaj complex, care este pe rand vraci, nebun sfant, pelerin si calugar. Cu o scriitura de o simplitate rafinata, trecand firesc de la real la fantastic si de la cele lumesti la cele sfinte, cu un spirit liber in religiozitatea lui inteligenta, cu un umor subtil si o sensibilitate cuceritoare, Evgheni Vodolazkin ne ofera o carte de o mare frumusete si profunzime, pentru a ne spune o poveste tulburatoare, pe care o numeste „roman neistoric“.

Sunt lucruri despre care este mai usor sa vorbesti in contextul unei Rusii stravechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. Dupa parerea mea, legaturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decat atat, pur si simplu existau. Acum natura acestor legaturi ii preocupa doar pe putini, si asta e nelinistitor. Sa fi aflat noi, din Evul Mediu incoace, vreun lucru complet nou, care sa ne permita sa ne relaxam? – Evgheni Vodolazkin

Am terminat de citit Laur si sunt complet fermecat de el – sunt cuprins de un nesfarsit sentiment de fericire ca acest roman exista. – Zahar Prilepin

Eroul acestui roman se sacrifica de dragul iubitei sale, salvand o multime de oameni care ii apar in cale; si astfel, dragostea se multiplica si se amplifica, ajungand pana la cititori. – ExLibris


Carte recomandata de Radu Paraschivescu, Simona Antonescu si Tudor Chiril? in cadrul proiectului Libris, „Oameni si carti„.

Fragment din cartea Laur, de Evgheni Vodolazkin
„Pentru Arseni a inceput o viata noua, plina de dragoste si de teama. Dragoste pentru Ustina si teama sa nu dispara la fel de neasteptat cum aparuse. Nu stia de ce anume se temea – de uragan, de trasnet, de foc ori de uitatura rea. Poate ca de toate la un loc. Ustina era totuna cu iubirea lui pentru ea. Ustina era iubire, iar iubirea era Ustina. El o purta ca pe o lumanare printr-o padure intunecoasa. Ii era teama ca miile de fapturi lacome ale noptii se vor napusti asupra acestei flacari si o vor stinge cu aripile lor.
Putea sa o contemple pe Ustina ceasuri intregi. Ii lua un brat si, ridicandu-i incet maneca, simtea cu buzele perisorii aurii abia vizibili. Ii punea capul pe genunchii lui si trecea cu varful degetului peste linia parelnica dintre gatul si barbia ei. Ii incerca genele cu limba. Ii dadea jos cu grija de pe cap basmaua si ii rasfira parul. I-l impletea intr-o coada. Il rasfira din nou si trecea incetisor pieptenele prin el. Isi imagina ca parul era un lac, iar pieptenele o barca. Alunecand pe lacul auriu, se vedea in pieptenele acela pe sine. Simtea ca se ineaca, si cel mai mult se temea de salvare.
Pe Ustina nu o arata nimanui. Cand auzea bataie in usa, arunca pe ea cojocul lui Hristofor si o trimitea in odaia cealalta. Se uita repede la lavita, dupa lucruri care puteau sa o tradeze. Dar nu existau asemenea lucruri. In gospodaria lui Hristofor si a lui Arseni nu era de fapt nimic femeiesc. Dupa ce se asigura ca usa s-a inchis bine in urma Ustinei, deschidea usa de la intrare.
Ustina sedea fara sa faca vreun zgomot in odaia de-alaturi, iar Arseni cerceta pacientii. Tratamentele lui devenisera mai scurte, lucru care nu le-a scapat celor care veneau. Arseni nu mai incuraja statul de vorba. Fara sa spuna vorbe de prisos, el cerceta si pipaia carnea bolnava. Asculta concentrat de ce anume se plangeau si le administra remediile. Lua doar cat puteau sa-i dea. Cand toate cuvintele medicale erau deja spuse, se uita in asteptare la oaspete. Legand asta de faptul ca Vraciul era tot mai ocupat, pacientii ii aratau un tot mai mare respect.
De Ustina nu stia nimeni. Pe-afara aproape ca nu se arata, iar de-afara, prin ferestruicile acoperite cu basica de bou, nu se vedea nimic. La drept vorbind, prin ele nu se vedea nimic nici dinauntru. A.sa incat, chiar daca cineva ar fi hotarat sa arunce o privire pe fereastra lui Arseni, n-ar fi aflat mare lucru. Dar nu arunca nimeni nici o privire. ”