Mi-e dor de-ai mei intr-un fel pe care cuvintele nu-l pot descrie. Intr-un fel surd si mereu prezent. Cartea asta nu e despre mine. Si nu e, in niciun caz, o carte despre sport, asa cum intelegem noi sportul. Pentru ca nu sunt un sportiv, n-am fost niciodata. Nu-mi permit sa vorbesc despre sport eu, un orbecaitor cu pretentii, in fata unor mari sportivi romani care chiar au ce spune. Pe de alta parte, ceea ce fac eu nu e neaparat sport, mi-e din ce in ce mai clar ca sunt doar un cautator.
Nu stiu nici eu despre ce e cartea asta. Uneori imi vine sa spun ca e o carte de povesti. Dar stiu sigur despre ce nu e. Nu e despre succes, am spus mereu ca succesul meu e suma esecurilor mele, doar ele m-au ridicat. Nu e despre recorduri, n-am stabilit niciunul. Nu e jurnal de curse sportive, e plina lumea de sportivi adevarati pentru care conteaza timpii, secundele in minus sau distantele cucerite. Nu e un manual, nu sunt deloc vreun model, stiu ca multi sunt intrigati de maniera in care tratez sportul. Doar ca oamenii astia nu inteleg ca n-am nicio datorie fata de ei, sunt supus doar lamei mele.
Insa mi-ar placea daca scriitura asta ar ramane o declaratie de dragoste. Un genunchi pus jos in fata alor mei, pentru tot ce mi-au dat. Un modest omagiu pentru toti salvatorii din lumea asta, indiferent daca sunt chirurgi, salvamari sau nestiuti.
Un dor nesfarsit pentru puntile noastre simple si precare, fara de care n-am fi decat niste orbecaitori inutili.
