Limbajul secret al corpului

Comunicarea nonverbala are o importanta covarsitoare in succesul sau insuccesul interactiunilor interumane. Doar 7% din mesajul pe care il comunicam este transmis prin intermediul cuvintelor, iar 38% prin tonul, ritmul si volumul vocii. Restul de 55% se transmite prin limbajul trupului. Limbajul corpului nu se rezuma doar la un simplu gest care ne-ar putea trada, ci reprezinta o suma de semnale transmise inconstient de propriul corp. Culoarea hainelor, pozitia ocupata intr-o incapere, pipairea repetata a urechii sau o bijuterie care atrage toate privirile ne ajuta sa ne intelegem mai bine interlocutorii.

Timp de mai multe decenii, comunicarea nonverbala, dar si ideile si teoriile aferente, au constituit una dintre temele pe care Anne Ancelin Schutzenberger le-a studiat cu predilectie, cartea de fata fiind prima care i-a fost dedicata. Cu ajutorul ei, veti invata sa va controlati mai bine limbajul trupului si tonul pentru a exprima exact ceea ce doriti sa transmiteti. In plus, daca veti reusi sa descifrati limbajul corporal al interlocutorilor, ii veti putea cunoaste mai bine, eficientizandu-va astfel comunicarea cu ei.

Fragment din volumul „Limbajul secret al corpului” de Anne Ancelin Schutzenberger:

” A auzi ceea ce vedem 

Acest loc privilegiat pe care il ocupa corpul, ca simbol si creator de simboluri, ne conduce catre o alta incercare de explicare a situatiei, psihanalitica de data aceasta. Sa retinem ca psihanaliza franceza, mai ales prin studiile efectuate de Lacan, a favorizat viziunea psihanalistei Melanie Klein asupra fantasmei fragmentarii corpului in cazul copilului, si ca Pierre Fedida, de exemplu, considera ca „psihanaliza este o arheologie a corpului.”

Dar, in aceasta situatie, corpul ar deveni o elaborare secundara produsa de inconstient, sursa de fantasme si de dorinte aflata la originea corpului. Asadar, ceea ce putem cunoaste in privinta corpului sunt acele lucruri pe care le dezvaluie analiza, dar si acea imagine mitica ce reflecta, exemplu in anatomie, cum ne explica Fedida, dorinta inconstienta de agresivitate, de cunoastere si de violenta. Altfel spus, psihanaliza, asa cum este ea inteleasa de Fedida (si, inntr–o oarecare masura, de Lacan) inverseaza ipoteza lansata de Mary Douglas, dar o si imbratiseaza. Lacan scrie: „Omul vorbeste, dar pentru ca simbolul l-a facut om.” „Este vorba, asadar, despre a auzi ceea ce vedem”, afirma Fedida.

In mod paradoxal, simbolizarea corpului revelata de antropologia culturala poate completa atat o viziune a corpului ca sursa a existentei in lume, cat si o viziune analitica in care corpul e privit ca o elaborare secundara. Cele doua abordari sunt asemanatoare prin faptul ca pastreaza ca fiind cognoscibila doar o expresie simbolica. Pentru ca, pe scurt, Merleau-Ponty mai spune si ca propriul corp este incognoscibil in sine: intotdeauna situat, el nu este situabil cu precizie pentru un „eu” care salasluieste in el.

Fenomenologul, la fel ca analistul, este obligat sa caute in relatia individului cu celalalt ceea ce constituie imaginea lui de sine si imaginea propriului corp. Analistul readuce realilitatea la nivelul fantasmei fundamentale sau al fantasmei care o construieste. Dar el nu poate face acest lucru decat considerand drept reala o anumita relatie transferentiala care dezvaluie fantasmele. La fel, fenomenologul anuleaza corpul „in sine” atunci cand postuleaza o experienta „antepredicativa”. Aceste doua pozitii sunt incompatibile din punct de vedere metafizic, dar ambele elimina notiunea de „corp obiectiv”.”