Cartile mele de versuri sunt povesti. Au crescut pe un schelet narativ, s-au vertebrat epic, desi formal s-au folosit de artificiile stilistice ale poeziei. in Poza retusata am incercat sa fixez contorsiunile unei povesti de dragoste, in Nordul am vorbit despre copilarie, si trauma, si sentimentul de minoritar in ultimul deceniu de comunism, in Credinta am incercat sa-mi inteleg mai bine trecutul faulknerian si convulsiv, iar in Autoimun am vorbit despre boala, maturitate si implacabil. Fiecare poezie e, de fapt, un fragment al istoriei pe care o subintinde. Prin urmare, orice antologare e aproape imposibil de facut. Am operat totusi o selectie pe primul volum, caruia i-am adaugat si cateva texte inedite, pe cand Autoimun, de pilda, este inclus integral. Celelalte doua carti reiau antologia Cenotaf, aparuta in anul 2006. (Ioana NICOLAIE, iunie 2015)
O autoare sobra de un subtil rafinament, ale carei legaturi subterane dezvaluie o sensibilitate atipica pentru timpurile noastre, de o originalitate frapanta. (Andrei BODIU)
O poeta cu o scriitura singulara la noi o scriitura feminina, inteligenta, profunda, seducatoare si prietenoasa. (Marius CHIVU)
Ca o alta Eliza, fata-fetita devine «farmecatoare», o vrajitoare buna «strivind urzici pe prispa si in oale», urzind camasi de cuvinte pentru cei 11 frati si aducandu-i astfel la viata. (Simona SORA)
