De ce… Lumea ilustrilor necunoscuti? Pentru ca indivizii care apar in aceste schite si scenete sunt extraordinari, au o personalitate puternica, dar, din pacate, nimeni nu-i cunoaste, in afara de mine, bineinteles!
Acesti indivizi alcatuiesc o lume aparte, o lume a lor, o lume deosebita: LUMEA ILUSTRILOR NECUNOSCUTI!
De ce fictiuni ? Pentru ca ma joc de-a cuvintele, de-a situatiile, de-a personajele… Toate situatiile sau personajele sau institutiile care apar in carte sunt… imaginare… Daca totusi exista vreo asemanare cu ceea ce exista in realitate, aceasta nu este decat o intamplare… Atat si nimic mai mult !…
Acesti indivizi alcatuiesc o lume aparte, o lume a lor, o lume deosebita: LUMEA ILUSTRILOR NECUNOSCUTI!
De ce fictiuni ? Pentru ca ma joc de-a cuvintele, de-a situatiile, de-a personajele… Toate situatiile sau personajele sau institutiile care apar in carte sunt… imaginare… Daca totusi exista vreo asemanare cu ceea ce exista in realitate, aceasta nu este decat o intamplare… Atat si nimic mai mult !…
*
Multumirile mele sincere domnilor STANLEY LAUREL, OLIVER HARDY, LOUIS DE FUNES, BENNY HILL, GRIGORE VASILIU BIRLIC si ALEXANDRU GIUGARU, pentru ca au facut ca viata asta trecatoare sa fie ceva mai suportabila… Multumesc de asemenea PAPUSILOR MUPPETS pentru ca… Stiu ele pentru ce…
*
ATENTIONARE
Este o carte riscanta de-a binelea !… Inca nu
inteleg nici eu, pe deplin, la ce risc imens ma expun… Asa
incat multumesc celor care vor avea curajul sa o citeasca… – Constantin M.N. Borcia
Fragment din cartea „Lumea ilustrilor necunoscuti” de Constantin Borcia:
„SCRISOARE CATRE MOS TAGARTA
Iata ce scrisoare am gasit in timp ce ma plimbam pe strazile capitalei noastre iubite… Sa mai precizez ca pe plicul in care se gasea scrisoarea era specificat numele si prenumele expeditorului, precum si adresa…
Dragule drag, de o mie de ori drag, Mosulica Traistuta Tagarta Tampitica,
Dragule si iar dragule si nebunule Mosnegutule Prostanacule Traistuta Tagarta, sa sti ca ma cheama Purcica Rupeoase Betivu Prabusila si am o anumita varsta… Tot am ezitat… Sa scriu, sa nu scriu… Si tatuca, mi-a zis, zice… scrie ba Purcica si tu o scrisoare lu’ mosneagu’ ala batran si nebun, adica lu’ Traistuta Tagarta, sa-ti daruiasca si tie ceva, vreo damigeana cu tuica batrana, ca uite se apropie sarbatorile de iarna si tragem mata de coada si taiem frunze la caini si nu avem ce bea… Suntem ca niste camile insetate. Asa ca, mosneagule barosanule, bosorogule, iti scriu acuma o scrisoare lunga in care descriu ce mi s-a intamplat mai demult…
Iata intamplarea… O intitulez…
NOSTALGIE
Intr-o zi de vara fierbinte sau invapaiata, cum vrei sa-i spui, stateam ca un peste pe uscat, taiam frunze la niste caini turbati, care latrau cu pasiune si trageam vreo trei mate de coada cu o placere nespusa, facandu-le sa miorlaie extaziate, si o asteptam ca un tampit pe Sita sa vina la fantana… Sita era fata lu’ mos Natafleata Propasila Prapaditelu, un plugar betiv… Soarele, care era ca o pruna roscata sau mai curand ca o para invapaiata sau ca un dovleac copt, cum vrei sa-i spui, cobora agale la namiezi, orbindu-ma. Tot asteptand ca un idiot, am vazut o pisica nebuna, lihnita de foame, care cauta sobolani pe drumul de tara si care stranuta cu inconstienta, impertinenta si lipsa totala de politete si care miorlaia cu pasiune… La un tnoment dat, o observa un dulau care se uita la un televizor amplasat la marginea drumului si care a inceput sa latre cu un dement si cu o furie incontrolabila. Ceva mai departe, un porc mai mult decat destept, chiar genial, dar flamand, gasind un cocean, il mananca! Apoi, am auzit un greiere care taraia si care era terorizat mi se pare de o broasca, sau de alt animal, nu l-am putut identifica, un greiere care taraia cu un talent incomensurabil, sperand sa convinga animalul sa nu-l manance, sa il crute… Apoi greierul nu a mai tarait… Se pare ca animalul l-a mancat totusi, deoarece s-a asternut o liniste mormantala, o liniste abisala, care te invita parca sau te ruga sa fie sfasiata sau taiata cu ferastrauL… Dar, cu toata linistea asta, se auzea totusi cum paraiau pepenii prea copti si strugurii se auzeau cum cad de pe vie, se auzea cum se rup cracile prunilor si merilor si perelor si dudelor… Apoi, am vazut ca un mos si un caine, cu niste pioneze in gura, priveau cu mirare, cum o cutie cu pioneze cade din cer si cum apele tasneau din niste fantani minunate, care apareau deodata din pamant, iar apa se revarsa peste lanul cu grau, iar graul avea spicele ascutite, ca pionezele… Apoi, mosul si cainele, mai priveau cu mirare cum o capra impunge cu cornul in pamnant… De atata mirare, mosul, dupa ce scuipa din gura pionezele si proteza dentara, stranuta uluit, si apoi ofteaza plictisit si trist, ca o pioneza ruginita… In ceea ce il priveste pe caine, acesta era atat de uluit incat inghiti pionezele, crezand ca sunt oase si apoi a turbat… Tot asteptand ca un cretin consultat de un psihiatru batran, iata ca vine Dusmanoiu Tampitoiu, un amic, care sosea din Uniunea Furopeana, insotit de o damigeana plina cu tuica batrana…”
Codul cartii: SPU978-606-8823-81-2
