Veti citi in acest numar, la centrul revistei, un interviu socant despre spovedanie, pocainta si iertare. El este socant pentru ca, din nefericire, in ultimul veac ne-am indepartat mult de intelegerea patristica a iertarii primite la scaunul marturisirii. Am importat din Occident, via facultatile noastre de Teologie, o paguboasa intelegere juridica a acestei taine si ne spovedim ca si cum am vrea sa Il impacam pe Dumnezeu cu noi, nu pe noi cu El, vindecandu-ne de patimi. Ne gandim ca Il suparam pe Hristos pacatuind, iar prin cainta incercam sa Ii alungam supararea. In felul acesta mutam problema din noi in Domnul, iar spovedania functioneaza ca intre oameni ne pare rau, Domnul vede, isi ostoieste durerea Lui cu durerea noastra si ne acorda iertarea ca orice aproape al nostru, pe care l-am maniat si apoi l-am linistit, sau juridic, ca un judecator care considera ca ti-ai ispasit sentinta, te-ai chinuit destul, poti fi eliberat. Daca ne spovedim pe patul de moarte primim si iertarea definitiva, un bilet pentru rai doar dus, un fel de indulgenta plenara! Cat de departe este toata aceasta solutie de pocainta si despatimirea filocalica ne-o vadeste un gand al parintelui Constantin Galeriu, care mi-a fost profesor si povatuitor. El ne spunea adesea ca in sensul adanc al Scripturii iertarea inseamna vindecare. Nu e un act juridic prin care Il impacam pe Dumnezeu cu noi, ci o tamaduire a firii noastre roase de pacat. Tamaduire care inseamna, de fapt, unirea noastra cu Hristos, adica mantuirea. – Cristian Curte (Editorial: Iertare si vindecare)
Codul cartii: SUP1843-3639-145
