Pann este mai curand un Ispirescu al poeziei, situat undeva la mijlocul drumului intre prelucrarea simpla si creatia culta originala. Talentul lui ramane unul popular si, oricat de savuros, nu trebuie scos din cadrele firesti. Alaturat adesea de Creanga si Caragiale, nu e insa cu adevarat comparabil cu nici unul din ei: povestitor indemanatic, n-are geniul primului; lingvist miraculos, dar nu constient, e departe de a avea arta celui de al doilea. Simpatia de care se bucura este insa usor de inteles si, as adauga, perfect indreptatita. Pann ramane unul dintre cei mai inventivi scriitori romani sub raportul vocabularului, comediograf instinctiv al cuvantului. Povestea vorbii e, in definitiv, o inlantiure de expresii paremiologice, urmate de anecdote versificate, pe tema prostiei, betiei, cusururilor, moravurilor si asa mai departe. Povestirile care completeaza aceasta pura proverbialitate sunt, unele, pline de haz. Este aici un Creanga al mahalalei bucurestene. Limba poeziei epice cunoaste la Anton Pann primele veselii argheziene.
