„Volumul de teatru al Danielei Ratiu aduna laolalta trei piese.
Prima dintre ele schiteaza cu inserturi de autoreferentialitate narativ-textuala, povestea istoric-reala a unui criminal de razboi din Polonia, descoperit de organizatiile de vanatori de criminali nazisti, in satul Bulci, in anul 1962.
Prima dintre ele schiteaza cu inserturi de autoreferentialitate narativ-textuala, povestea istoric-reala a unui criminal de razboi din Polonia, descoperit de organizatiile de vanatori de criminali nazisti, in satul Bulci, in anul 1962.
Celelalte doua (mai aproape de traditia genului) surprind dramatismul si nefericirea omului inchis in marginile conditiei umane. Un tren poarta personajele spre un indefinit beckettian al vietii pentru ca totul sa sfarseasca intr-un final deschis, cu sufocare torida si aglomeratie insuportabila intr-un compartiment al trenului. Al vietii.
Cea din urma piesa survoleaza teme ale comunismului: „ilegalitatea” apocaliptica a avortului, inconsistenta iubirii intr-o lume care nu poate depasi faptul oarecare al sexului in folosul pierdut al iubirii: o nostalgie naiva intretinuta precar de bautura, o tigara halucinogena, muzica lui Bob Dylan si poemul revoltei fara ideologie al lui Allen Ginsberg.
Pe scurt, creatii de calitate certa, dezvaluind o noua potentialitate a Danielei Ratiu, dupa confirmarile din creatiile anterioare prin doua romane, scenariu de film si poezie.” (Daniel Vighi)
Fragment din volum:
Scena 5
Apartamentul Ioanei. Acelasi grup Ioana, Estera si Ana dansand. Comunistul care se ridicase pentru a se apropia, acum se intoarce pe canapea.
Estera: Uite-te la ei toti sunt la fel! Ha, ha, ha. Dragii de ei, parca s-ar uita la niste cadouri stralucitoare.
Ana: Sunt mai vulnerabili decat noi. Stiti de ce? Daca le zambesti intr-un anumit fel se inmoaie de tot, se fac de plastilina.
Estera (razand): Fetelor, sa speram sa nu se-nmoaie chiar de tot!
Ioana: Ce-ati zice sa ne jucam putin cu ei? Sa vedem pana unde pot merge. Ce ziceti?
Ana: Ioana, exagerezi, ca intotdeauna!
Ioana: Ne distram si noi! (catre Ana) Mai trage din tigara aia, n-o tine asa sa se arda singura. E greu de procurat, crede-ma. Auzi, tu n-ai vrea sa vezi daca iubitul tau e la fel de topit in fata altei femei? Si tu, draga Estera, n-ai vrea sa vezi daca sotul tau ridica fusta si altei femei?
Estera: Ioana, esti prea libertina! Draga mea, da’ sotul meu ridica fusta tuturor femeilor, ha, ha, ha….
Ioana: Ei, nu la asta ma refeream. La mersul pana la capat. Cat despre libertinaj, draga mea, asta e libertatea: sa nu tii in tine, sa-ti continui gandul. Stii tu! Sa… orice…”
Codul cartii: TRA978-606-664-718-2
