Macho Man

Moritz Netenjakob, nascut in 1970, este unul dintre cei mai apreciati autori germani de comedie. Este scenarist de seriale de televiziune – Anke, Dr. Psycho, Stromberg – si redactor-sef al unor emisiuni ca „Die Wochenshow“ si „Switch“. A primit Premiul Grimme in 2006. Multe dintre starurile scenelor germane, printre care Cordula Stratmann, Hella von Sinnen si Rudiger Hoffmann, isi comanda programele de la el. Publicul si criticii au primit cu entuziasm spectacolele sale de cabaret, „Multiple Sarkasmen“ si „Meine dicke freche tuukische Familie“ (Familia mea de turci grasi si insolenti).
Cum e sa fii macho din parinti flower-power?
O scanteietoare comedie si cea mai veche intrebare: cum sa te porti cu femeile? Intre doua lumi, de la fraier la macho, de la shaorma la BMW decapotabil, complet apolitic si desavarsit de bine mulat pe realitate.
Ce noroc cu un titlu atat de bun, altfel am fi putut pierde un roman di granda! De unde atata umor in Germania?! Si nebunia continua in volumul urmator: Boss.
Fragment din romanul „Macho Man” de Moritz Netenjakob:
„Rudiger Kleinmiiller nu m-a batut pe umar in viata  lui. Acum insa, s-a ridicat in picioare, a ocolit masa si mi-a tras una exact in umarul suferind. Nici termoplasturele ABC nu mai era de vreun folos, un junghi fulgerandu-ma prin tot corpul, rapid neutralizat insa de hormonii fericirii: am invins! Pentru prima oara ma aparasem cu succes! Afrontul fusese dat uitarii. Am iesit din sala de sedinte ametit de victorie si am ridicat triumfator degetul mare spre Lysa, care se uita la mine la fel de bucuroasa si de perplexa cu Ulli si Karl, care, probabil atrasi de larma, participasera si ei la marea finala. Acum stiam ce sunt: un erou.
Peste patru ore, cand am plecat de la birou, aveam senzatia ca scapasem de cele mai grele geamantane, dupa ce le carasem kilometri intregi — simteam ca ma inalt, ca prin minune, si ca incep sa plutesc. Am aruncat o privire intr-o vitrina si am constatat, cu surprindere, ca in tinuta mea nu mai era nici urma de Donald, incepand sa ma apropii, pastrand proportiile, de Tom Cruise. Eram satisfacut. La un moment dat, la vreo cincizeci de metri departare, am vazut o blonda care se apropia de mine, in rochie mini, cu ciorapi de plasa si cizme negre. Una dintre acele specimene pe care de cand ma stiu le-am trecut la categoria pitipoance, cu care, privind in gol cateva secunde, poti sa schimbi cel mult cateva vorbe despre energy drinks.
Era aceeasi contradictie pe care o simteam mereu urmarind the girls of the Playboy Mansion, un documentar siropos de pe VIVA, despre viata fondatorului Playboy, Hugh Hefner, si a celor trei tinere blonde care, din pura iubire fata de aproapele lor, isi petreceau viata alaturi de un venerabil domn de optzeci de ani.”