De fapt, atunci cand vorbeai cu ea simteai ca devenea tu, era ca si cand ti-ai fi vorbit tie insuti, nu te adresai unei monahii. De aceea, nici nu spunea nimic, nu te corecta, si ca urmare te simteai foarte confortabil impreuna cu ea, asa cum te simti cu tine. *** Maica nu era zambitoare, dar ochii ii zambeau. Cuvantul ei era mereu frumos, avea multa bucurie in inima. Simteai ceea ce au spus ucenicii la Schimbarea la Fata: Bine este sa fim noi aici48. Nu voiam sa mai plecam de langa ea. Cand se linistea, statea deseori la soare, pe balcon, si-ti dadeai seama ca se roaga. Asta se vedea intens pe fata ei, sentimentul ca este un om care a «plecat» prin rugaciune. *** Noi, oamenii, suntem fiinte nefericite. Scormonim, cautam, vrem, suferim, cadem, si ingerii nevazuti care ne insotesc, avand-o ca si prietena pe maica Gavrilia, ne curatesc, ne racoresc si ne zambesc. Ridicati-va, spun ei. Chiar daca ati cazut, nu conteaza, ridicati-va iarasi si iarasi. La capat ne asteapta Bucuria lumii. Sa mergem, sa inaintam, Hristos ne asteapta. Amin.
