Nicolae Coande nu se simte deloc singur printre poeti: ii amusineaza, ii citeste, scrie despre ei. Panda lui critica e minutioasa, iar trusa cinegetica flexibila si binevoitoare. Prada are motive sa jubileze: va gasi destul de greu pe cineva care s-o incolteasca cu atata crancena delicatete. Desi nu e interesat de clasamente si alte micute fictiuni, nu se uita chiar dupa orice. E greu de prins el insusi in flagrant de benevolenta. Ii respecta pe ceilalti critici, dar isi vede de-ale lui. Citeste cand cu lupa, cand cu incantare, citeaza abundent si formuleaza, nu de putin ori, memorabil. Ii sunt straine tacticile pseudo, malversatiile constiintei pitite in gol si coteriile care ucid spiritul. (Daca fiecare dintre poetii prezenti aici ar scrie/ar fi scris despre celelalte/ceilalti, am avea o istorie adevarata de toata frumusetea!) Coande si-a respectat desenul interior si pariul, dand liber vietuitoarelor sa zboare prin vazduh: cat le tin puterile.
