Maresalul Ion Antonescu nu a fost liderul politic si militar perfect. Nici nu a urmarit asa ceva, lucru imposibil, mai ales intr-o tara si o zona europeana cu nenumarate si grave probleme mostenite ori create in plina prefacere. Iar aceasta, mai cu seama, in vremea unui conflict de proportii planetare, in care ostilitatile si prefacerile n-au pornit, nu lea determinat si nici nu le-a incheiat el. Nimeni nu i-a tagaduit insa pregatirea profesionala de exceptie, inteligenta superioara si curajul, dovedit pana si in clipa suprema, cand i-a comandat singur plutonul de executie.
Poate ca Romania, in momentele extreme ale anilor 1940-1944, nu si-a aflat in Antonescu liderul ideal, dar asa ceva unde s-ar fi aflat, in contextul unui razboi al Celor Mari? In fond, atunci nimeni n-a avut asa ceva, iar destinul in ansamblu al Razboiului Mondial din 1939-1945 a depins decisiv de o multitudine de factori, de conditii si de actori. Un lucru s-a dovedit categoric in ce priveste interventia si actiunile lui Antonescu pe scena istorica nationala sau, cat a fost posibil, pe cea generala, si anume ca – dupa spusele Cronicarului – nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri!
