„Ma intalnesc astazi cu ele.
Cele trei prietene alaturi de care am scris copilaria si adolescenta, cu majuscule si cu un nesfarsit entuziasm.
Era o vreme cand noi 4 eram nedespartite. Locuiam in acelasi bloc, la aceeasi scara, am invatat la aceeasi scoala generala.
Vara, bateam mingea impreuna si ne macelaream hainele, croind toalete fanteziste; iarna, patinam impreuna, pretext de-ntalniri si povesti cu baieti.
Am trecut prin mai multe varste impreuna, iubindu-ne, certandu-ne uneori, impartasind senzatii, uimiri, istorii si secrete.
Au fost nenumarate probleme de matematica rezolvate la telefon, de obicei, inaintea tezelor sau testelor – Amelia era maestra de netagaduit; compuneri care circulau prin bloc, ca sursa de inspiratie – aici, eu detineam suprematia; tot ce presupunea creatie si indemanare rezolva Miruna, iar Adela era cea care nu uita niciodata nimic, avea toate caietele, notitele, hartiutele si fisele posibile.
Impreuna, eram de-a dreptul redutabile.
Am creat echipa de handbal a clasei… am facut impreuna prima mamaliguta cu branza… si primele bezele… am fost la petreceri… ne-am povestit primele saruturi si primele deceptii… am invatat ce-nseamna incredere, strategie, sansa, ghinion, a insela, a reusi, a straluci…
Dar ce n-am facut!
Am reusit performanta sa crestem, fara sa ne pierdem pe drum.
In ciuda tuturor incercarilor, pentru ca, hai sa ne-ntelegem, nu vorbim de povesti cu zane.
Am avut si momentele noastre de intunecare.
Numai ca le-am depasit. Asa am sustinut mereu.
Acum suntem femei in toata firea si am avea nevoie sa modelam impreuna albusul unor situatii solicitante. Sa-l batem, sa-l punem in tava si sa coacem ceva bun.
Bezele?
O sa aflam suficient de repede, pentru ca intermezzoul nostru e scurt.
O zi, atat.
Atat ne lasa lumea de care suntem obligate sa tinem cont.
Si propriile noastre sentimente de vinovatie.
Ziua de azi. Miercuri.”
Cele trei prietene alaturi de care am scris copilaria si adolescenta, cu majuscule si cu un nesfarsit entuziasm.
Era o vreme cand noi 4 eram nedespartite. Locuiam in acelasi bloc, la aceeasi scara, am invatat la aceeasi scoala generala.
Vara, bateam mingea impreuna si ne macelaream hainele, croind toalete fanteziste; iarna, patinam impreuna, pretext de-ntalniri si povesti cu baieti.
Am trecut prin mai multe varste impreuna, iubindu-ne, certandu-ne uneori, impartasind senzatii, uimiri, istorii si secrete.
Au fost nenumarate probleme de matematica rezolvate la telefon, de obicei, inaintea tezelor sau testelor – Amelia era maestra de netagaduit; compuneri care circulau prin bloc, ca sursa de inspiratie – aici, eu detineam suprematia; tot ce presupunea creatie si indemanare rezolva Miruna, iar Adela era cea care nu uita niciodata nimic, avea toate caietele, notitele, hartiutele si fisele posibile.
Impreuna, eram de-a dreptul redutabile.
Am creat echipa de handbal a clasei… am facut impreuna prima mamaliguta cu branza… si primele bezele… am fost la petreceri… ne-am povestit primele saruturi si primele deceptii… am invatat ce-nseamna incredere, strategie, sansa, ghinion, a insela, a reusi, a straluci…
Dar ce n-am facut!
Am reusit performanta sa crestem, fara sa ne pierdem pe drum.
In ciuda tuturor incercarilor, pentru ca, hai sa ne-ntelegem, nu vorbim de povesti cu zane.
Am avut si momentele noastre de intunecare.
Numai ca le-am depasit. Asa am sustinut mereu.
Acum suntem femei in toata firea si am avea nevoie sa modelam impreuna albusul unor situatii solicitante. Sa-l batem, sa-l punem in tava si sa coacem ceva bun.
Bezele?
O sa aflam suficient de repede, pentru ca intermezzoul nostru e scurt.
O zi, atat.
Atat ne lasa lumea de care suntem obligate sa tinem cont.
Si propriile noastre sentimente de vinovatie.
Ziua de azi. Miercuri.”
Codul cartii: EIK978-606-711-502-4
