Aparuta in urma unui numar semnificativ de studii cu privire la opera si destinul literar al lui Mihail Sebastian studii care, mai cu seama cele de dupa 1989, oscileaza intre gesturi de adulatie si deplangeri febrile , lucrarea lui Tiberius Vasiniuc confirma un critic cu vocatia echilibrului, retras de pe meterezele subiectivitatii si consacrat analizei pur obiective. Reusita consta, pana la urma, intr-o interpretare fenomenologica a unui caz care a suscitat numeroase polemici. Arheologia textului si intoarcerea la ceea ce cuvantul marturiseste in sine reprezinta calea adoptata de Tiberius Vasiniuc, cu dorinta de a credita sensul dominant al unei opere si al unei existente in miezul careia s-a cautat prea des actul marginal, contingent. Avand ca reper aceasta grila de interpretare, autorul constata ca Sebastian nu a incercat sa dea verdicte cu privire la viata teatrala si culturala a anilor interbelici, ci sa exerseze un soi
de cunoastere care are numeroase puncte comune cu auto-cunoasterea. (Sorin Crisan)
