In loc sa culegem si sa publicam perlele loazelor, care amuza atitea cancelarii ale profesorilor, ar trebui sa scriem o antologie a profesorilor buni. Literatura nu duce lipsa de asemenea marturii: Voltaire aducindu-le un omagiu iezuitilor Tournemine si Poree, Rimbaud aratindu-si poemele profesorului Izambard, Camus scriindu-i scrisori filiale domnului Martin, preaiubitul lui invatator, Julien Green reamintindu-si cu afectiune de imaginea vie si plina de culoare a domnului Lesellier, profesorul lui de istorie, Simone Weil aducindu-i laude profesorului ei, Alain, care la rindul lui nu-l va uita niciodata pe Jules Lagneau, care i-a trezit apetitul pentru filozofie, J.-B. Pontalis celebrindu-l pe Sartre, care «transa» atit de mult fata de toti ceilalti profesori ai lui
Daca, pe linga portretul profesorilor celebri, aceasta antologie ar propune portretul neuitatului profesor pe care aproape cu totii l-am intilnit macar o data in timpul scolaritatii, poate ca am face putina lumina asupra calitatilor necesare practicarii acestei stranii meserii. – Daniel Pennac
Fragment din romanul „Necazuri cu scoala” de Daniel Pennac:
„Tuturor acelora care pun constituirea gastilor doar pe seama fenomenului periferiilor le spun: aveti dreptate, da, somajul, da, concentrarea exclusilor, da, regruparile etnice, da, tirania elementelor care pot marca, familia monoparentala., da, dezvoltarea unei economii paralele si diversele forme de trafic de toate soiurile, da, da, da… Dar sa ne ferim sa subestimam singurul lucru asupra caruia putem actiona personal si care dateaza din noaptea timpurilor pedagogice: solitudinea si rusinea elevului care nu intelege, pierdut intr-o lume in care toti ceilalti inteleg.
Doar noi al putem scoate afara din aceasta temnita, fie ca suntem sau nu formati in vederea acestui scop.
Profesorii care m-au salvat – si care au facut din mine un profesor – nu erau formati pentru acest scop. Nu s-au preocupat de originile infirmitatii mele scolare. Nu si-au pierdut vremea cautandui cauzele si nici dojenindu-ma. Erau niste adulti confruntati cu niste adolescenti in pericol. si-au spus ca era o urgenta. S-au aruncat cu capul inainte. Nu m-au prins. Au plonjat din nou, zi dupa zi, iarasi si iarasi… Pana la urma m-au scos de-acolo. ?i pe multi odata cu mine. Pur si simplu ne-au pescuit din nou. Le datoram viata. ”
Fragment din romanul „Necazuri cu scoala” de Daniel Pennac:
„Tuturor acelora care pun constituirea gastilor doar pe seama fenomenului periferiilor le spun: aveti dreptate, da, somajul, da, concentrarea exclusilor, da, regruparile etnice, da, tirania elementelor care pot marca, familia monoparentala., da, dezvoltarea unei economii paralele si diversele forme de trafic de toate soiurile, da, da, da… Dar sa ne ferim sa subestimam singurul lucru asupra caruia putem actiona personal si care dateaza din noaptea timpurilor pedagogice: solitudinea si rusinea elevului care nu intelege, pierdut intr-o lume in care toti ceilalti inteleg.
Doar noi al putem scoate afara din aceasta temnita, fie ca suntem sau nu formati in vederea acestui scop.
Profesorii care m-au salvat – si care au facut din mine un profesor – nu erau formati pentru acest scop. Nu s-au preocupat de originile infirmitatii mele scolare. Nu si-au pierdut vremea cautandui cauzele si nici dojenindu-ma. Erau niste adulti confruntati cu niste adolescenti in pericol. si-au spus ca era o urgenta. S-au aruncat cu capul inainte. Nu m-au prins. Au plonjat din nou, zi dupa zi, iarasi si iarasi… Pana la urma m-au scos de-acolo. ?i pe multi odata cu mine. Pur si simplu ne-au pescuit din nou. Le datoram viata. ”
Codul cartii: POL978-973-46-6228-9
