Un roman inchegat in jurul unei dramatice existente umane. Aflata intr-o inchisoare italiana, pentru o crima ipotetica, o tanara de etnie roma, Mianda, isi rememoreaza trecutul dintr-o dubla perspectiva: realista, parcurgand evenimente din copilarie, adolescenta si tinerete, si mitica, reconstituind mituri, eresuri, care prefigureaza un destin tragic. Un trecut fara istorie si un viitor incert sunt coordonatele vietii eroinei, personaj exponential pentru exotica etnie a romilor. Originara din Campia Olteniei comunitatea de romi traieste, simbolic, intre un mare oras si un sat minuscul si orfana, Mianda ajunge intr-un centru de scolarizare de langa Bucuresti, unde nu ramane, tentata fiind de mirajul Capitalei, atat de diferita de mediul in care crescuse. Finalul deschis al romanului lasa sa se intrevada o raza de speranta, la rejudecarea procesului, tanara sperand ca isi va dovedi nevinovatia.
Fragment din cartea „Negru profund, noian de negru” de Florin Logresteanu
„Tarziu am aflat de ce a trebuit sa fim ridicati, eu si fratiorii mei si dusi la Craiova, la un Centru de primire pentru minori si dupa formalitatile sumare care mie mi s-au parut si lungi si plictisitoare si aiurea, am plecat sotiti de doua asistente batrane si inacrite la Centrul de copii orfani de langa. Bucuresti. Soru-mea, Caracatita, fusese dibuita Cu mata-n sac, cu obiecte care nu-i apartineau, ceasuri, bani in valuta, un telefon mobil si retinuta de Politia municipala din Craiova. Isi recunoscuse fapta, recunoscuse si altele savarsite in trecut, chiar si pe acelea de care habar nu avea, dar ce mai conta?… Hotul neprins e negustor cinstit dar odata cipcit devine capul tuturor faradelegilor… Noi, fratiorii ei minori si orfani, am fost preluati de autoritati, dati in grija statu-lui pentru educatie si integrare in societatea de tip nou, de curand devenita intransigenta, umanista si europeana. In spiritul acesta urma sa fim educati la Centrul de copii orfani de langa. Bucuresti, ni se repeta de trei ori pe saptamana, la intalnirile de la Club cu directorul cel batran si ursuz al Centrului… ”
Fragment din cartea „Negru profund, noian de negru” de Florin Logresteanu
„Tarziu am aflat de ce a trebuit sa fim ridicati, eu si fratiorii mei si dusi la Craiova, la un Centru de primire pentru minori si dupa formalitatile sumare care mie mi s-au parut si lungi si plictisitoare si aiurea, am plecat sotiti de doua asistente batrane si inacrite la Centrul de copii orfani de langa. Bucuresti. Soru-mea, Caracatita, fusese dibuita Cu mata-n sac, cu obiecte care nu-i apartineau, ceasuri, bani in valuta, un telefon mobil si retinuta de Politia municipala din Craiova. Isi recunoscuse fapta, recunoscuse si altele savarsite in trecut, chiar si pe acelea de care habar nu avea, dar ce mai conta?… Hotul neprins e negustor cinstit dar odata cipcit devine capul tuturor faradelegilor… Noi, fratiorii ei minori si orfani, am fost preluati de autoritati, dati in grija statu-lui pentru educatie si integrare in societatea de tip nou, de curand devenita intransigenta, umanista si europeana. In spiritul acesta urma sa fim educati la Centrul de copii orfani de langa. Bucuresti, ni se repeta de trei ori pe saptamana, la intalnirile de la Club cu directorul cel batran si ursuz al Centrului… ”
Codul cartii: CIE978-606-594-517-3
