Daca despre lucrurile care ne trebuie sau par sa ne trebuiasca credem ca stim cate ceva, chiar si atunci cand ignoram ca ne dorim cu ardoare lucruri care vor ajunge sa ne ruineze, despre rostul vietii insesi nu stim nimic si, ca sa fim sinceri, nici nu ne intereseaza, traind de pe-o zi pe alta, alergand sa ne-mplinim dorintele, cum se intampla in aceasta lume a lacomiei si unde poate ca nevoia bolnava de a tot avea e semnul unui profund deficit de fiinta.
Se-ntampla insa sa fim opriti din alergarea noastra bezmetica de o intamplare neprevazuta si-abia atunci ne e dat sa intelegem ceea ce in mod obisnuit e de neinteles, si anume ca simplul fapt de a exista e o minune, ca fiecare clipa e unica si viata noastra pretuieste ca loc in care se poate arata adevarul si frumusetea, ca loc al primirii miracolului ce ni se arata chiar aici, in acest prezent, cum ar fi un minunat rasarit de soare, inflorirea unei flori sau ganguritul unui copil. si-asa intelegand, cum obisnuim sa fotografiem locurile frumoase vazute intr-o excursie, se face simtita nevoia de a nota imagini si ganduri din calatoria ce ne-a fost data viata noastra. si-ncet, incet o poveste se-alcatuieste
