Iovescu scrie o proza aparent desueta prin raportare la timpul psihologic al personajelor. Taranul din povestirile sale traieste intr-un prezent neverosimil, convulsionat de istorie in care eresul si fantasticul se impletesc tragic cu realitatea imediata. Aici, totul este si nu este automatism arhaic. Fata de taranul moldovean, munteanul are o accentuata vitalitate – ilustrata si in prefata lui Lovinescu, prin staruinta mucalita a autorului de a-si publica romanul – ce-i confera un dinamism surprinzator. Se poate spune ca, in general, munteanul are, totusi, rafinament si subtilitate. Spatiul explorat de Iovescu implica, insa, o psihologie speciala in sfera muntenismului, aceea a oltenilor, familiarizati cu orice modalitate de existenta. Moldovenii lui Creanga si muntenii lui Preda sint mai imobili, fixati la o vatra ancestrala, pe cind oltenii lui Iovescu sint pionieri, nefixati, mereu in cautare de paminturi noi. De aici, tenta de semiurbanitate in limbajul lui rural. Vitalitatea debordanta, fara rafinament – tocmai in asta conta originalitatea specifica psihologiei oltenesti. Rafinamentul se capata in timp sau nu este necesar. Important este ca fata de moldoveni si munteni, oltenii sint niste energisti – exemplari in acest sens sint Nae Gaman si Lina Cototeica – insa superiori prin gratuitate ardelenilor, prea pragmatisti. Disociatia oltenismului ca o sfera aparent in cadrul tipologiei muntenesti (mai cuprinzatoare) era necesara. Oltenismul, ca o categorie tipologica speciala, condimenteaza polivalenta psihologiei muntenesti, deschisa oricaror influente, in comparatie cu psihologiile rurale din celelalte regiuni ale tarii, mai inchise in innoiri. – Marin Mincu
Codul cartii: HFF978-606-46-1094-2
