Pe principiul confesiunii ca denunt de sine (si de lume) se bizuie poezia Lenei Chilari, a carei bunica adevarata nu e cea evocata cu pietate si candoare, ci Angela Marinescu. De-acolo i se trage confesiunea scrisa cu smirghel si rulajul de traume expus mai degraba provocator decat compasional. O scriitura rea, neiertatoare si vag masochista practica si Lena, dar numai pentru a putea ascunde reversul de inocenta strivita si de empatie dureroasa. Fireste ca pe acest fond scrisul nu e un deliciu, ci mai curand o trauma el insusi, unghii infipte in suflet. Cand tandretea vine intotdeauna dupa violenta (ce draguta esti cand esti vanata si plansa) si intr-o lume in care fiecare duce o cocoasa si un viol in spate), poezia nu poate fi decat denunt. Dar un denunt care tine locul compasiunii, caci nu e Lena fata care sa dea cuiva o cana de noviciok la batranete. Al. Cistelecan
Lena Chilari s-a nascut in 1995 in satul Pepeni, raionul Singerei, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Litere din Cluj. A publicat in revistele Steaua, Echinox si pe platformele literare O mie de semne, Fabrica de poezie, Noise Poetry.
