in volumul de fata, desi nu explica si nu epuizeaza nici el tainele unui atat de puternic personaj, ne aflam totusi mai aproape ca oricand de intimitatea profunda a lui Nae Ionescu, fiind vorba de corespondenta cu Elena-Margareta Fotino si apoi Ionescu, cea alaturi de care va trai vreme de patru ani un fel de prietenie amoroasa, care ii va deveni, in 1915, sotie, cu care va avea trei baieti, si din viata careia va pleca in 1930, fara a se desparti vreodata, in ciuda legaturilor ulterioare, aparent mult mai puternice, in tot cazul mult mai spectaculare. Iar asta fiindca in aceasta relatie si aceasta corespondenta, personalitatea lui se oglindeste si se reveleaza, atat cat e omeneste posibil, in toate valentele sale umane, completand, in chip oportun, Jurnalul sotiei sale, aparut foarte recent tot la Editura Vremea.
Doina Jela
Atunci, ce s?a schimbat? Amorurile noastre? Prostii toate. Nu mai putem avea. E un capitol inchis. Sa nu ne mai facem nici sange?rau, nici iluzii. Tot noi suntem, cei de acu cincisprezece ani. Tot noi doi. Nu a patruns nimeni intre noi. Timpul, da, a curs, dar a curs asupra noastra a amandurora.
Nae Ionescu
19 iunie 1925, Paris
Ca tu si eu ramanem tot noi e fatal; dar nu fiindca fiecare din noi nu am mai putea iubi, ci fiindca am iubit complet; fiindca, cu sau fara voia noastra, cu toate neintelegerile noastre, noi ne?am completat si ne?am unit indisolubil.
Elena-Margareta Ionescu
25 iunie 1925, Bucurest
