Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura
Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura
Roman distins cu![src=]()
National Book Award (1955)
O mare opera despre un mare razboi, actiunea acestui roman alegoric despre Primul Razboi Mondial desfasurandu-se in transeele din Franta. Una din operele majore scrise de Faulkner, el insusi luptand in razboi. Intr-o dimineata de mai a anului 1918, un eveniment neobisnuit se petrece pe campul de batalie din Franta. Trupele franceze si germane se intalnesc fata in fata dupa 4 ani de lupte in transee. In zori, regimentul aflat sub comanda generalului Gragnon refuza sa atace… Un alt eveniment ciudat se petrece cand germanii, in loc sa profite, nu fac nici o miscare. La pranz, pe intregul front a incetat focul, iar generalul Gregnon cere ca intregul regiment sa fie executat.
O parabola a pornit de la o idee si o speranta, gandul neexprimat ca daca Iisus s-ar fi ivit de doua ori, ar fi fost rastignit pe cruce de doua ori, si, pe de alta parte, ca poate ni s-a mai acordat o sansa. – William Faulkner
Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura
Roman distins cu
O mare opera despre un mare razboi, actiunea acestui roman alegoric despre Primul Razboi Mondial desfasurandu-se in transeele din Franta. Una din operele majore scrise de Faulkner, el insusi luptand in razboi. Intr-o dimineata de mai a anului 1918, un eveniment neobisnuit se petrece pe campul de batalie din Franta. Trupele franceze si germane se intalnesc fata in fata dupa 4 ani de lupte in transee. In zori, regimentul aflat sub comanda generalului Gragnon refuza sa atace… Un alt eveniment ciudat se petrece cand germanii, in loc sa profite, nu fac nici o miscare. La pranz, pe intregul front a incetat focul, iar generalul Gregnon cere ca intregul regiment sa fie executat.
O parabola a pornit de la o idee si o speranta, gandul neexprimat ca daca Iisus s-ar fi ivit de doua ori, ar fi fost rastignit pe cruce de doua ori, si, pe de alta parte, ca poate ni s-a mai acordat o sansa. – William Faulkner
Fragment din romanul „O parabola” de William Faulkner:
„Cartierul general al primei sale brigazi era pivnita unei ferme distruse. Erau inauntru mai multe persoane, dar nu ramase acolo indeajuns de mult timp ca sa o fi recunoscut pe vreuna dintre ele, chiar daca ar fi vrut sau ar fi incercat s-o faca. Aproape imediat era din nou afara, smulgandu-si bratul din mana aghiotantului care fusese cu el la postul de observatie atunci cand esuase atacul. Insa lua plosca, coniacul lipsit de efect, ca apa chioara statuta in gatlejul lui, usor incalzit de caldura trupului aghiotantului, fara gust. Pentru ca acesta era in sfarsit, unul dintre momentele rare in singuratatea si superbia functiei sale de comanda, cand putea fi generalul Gragnon fara a mai fi in acelasi timp si generalul de divizie Gragnon.
– Ce… incepu.
– Veniti, spuse aghiotantul repede.
Insa comandantul de divizie isi smuci iarasi bratul din mana aghiotantului, nu urmandu-l, ci precedandu-l o scurta distanta in curtea fermei, apoi oprindu-se si intorcandu-se spre el.
– Acum, zise.
– Nici macar nu v-au spus? se interesa aghiotantul. El nu raspunse, imobil, masiv precum un taur si indestructibil; si, asemenea unui taur, desavarsit de calm. Aghiotantul continua: Opresc totul. Intregul nostru front… nu doar divizia noastra si corpul nostru de armata, ci intregul front francez – a oprit focul la amiaza cu exceptia patrulelor aeriene si a artileriei, cum e bateria aia de acolo, de la colt. Si nici aviatorii nu mai traverseaza liniile; doar patruleaza in sus si in jos de-a lungul frontului nostru, si ordinele pentru artilerie au fost sa bata, nu pe bosi, ci intre noi si ei, peste ceea ce americanii numesc tara nimanui. Si nemtii fac acelasi lucru cu artileria si aviatia lor; si englezii, si americanii au ordin sa opreasca focul la ora cincisprezece, sa vada daca nemtii au sa faca acelasi lucru in fata lor.
Comandantul de divizie il privea fix.
– Nu e numai divizia noastra; sunt toti; noi si nemtii si ei.”
– Ce… incepu.
– Veniti, spuse aghiotantul repede.
Insa comandantul de divizie isi smuci iarasi bratul din mana aghiotantului, nu urmandu-l, ci precedandu-l o scurta distanta in curtea fermei, apoi oprindu-se si intorcandu-se spre el.
– Acum, zise.
– Nici macar nu v-au spus? se interesa aghiotantul. El nu raspunse, imobil, masiv precum un taur si indestructibil; si, asemenea unui taur, desavarsit de calm. Aghiotantul continua: Opresc totul. Intregul nostru front… nu doar divizia noastra si corpul nostru de armata, ci intregul front francez – a oprit focul la amiaza cu exceptia patrulelor aeriene si a artileriei, cum e bateria aia de acolo, de la colt. Si nici aviatorii nu mai traverseaza liniile; doar patruleaza in sus si in jos de-a lungul frontului nostru, si ordinele pentru artilerie au fost sa bata, nu pe bosi, ci intre noi si ei, peste ceea ce americanii numesc tara nimanui. Si nemtii fac acelasi lucru cu artileria si aviatia lor; si englezii, si americanii au ordin sa opreasca focul la ora cincisprezece, sa vada daca nemtii au sa faca acelasi lucru in fata lor.
Comandantul de divizie il privea fix.
– Nu e numai divizia noastra; sunt toti; noi si nemtii si ei.”
Codul cartii: RAO978-606-609-097-1
