Am de gind sa-mi sigilez toate scrisorile si sa le las prin testament, cu clauza sa fie desigilate peste 50 de ani…, glumea Cehov, dupa ce citise un articol inflamat al lui A.I. Goncearov despre dreptul scriitorilor de a dispune interzicerea publicarii postume a unor texte de interes privat. Era sau nu era Cehov constient de valoarea propriilor scrisori in postumitate? Este o intrebare la care raspunsul intirzie. Cert este ca, in numai 29 de ani (scriitorul se sfirsea la 2 iulie 1904), a expediat aproape 4.400 de scrisori. Din lunga serie, acest prim volum selecteaza o parte restrinsa, care are in vedere mai degraba momente din viata literara a autorului, decit detaliile marunte ale vietii de zi cu zi.
Cehov a fost mereu un autor foarte important pentru mine. Dar recunosc ca l-am descoperit treptat, mai intai prin dramaturgie si abia mai apoi prin proza scurta, care m-a dat total pe spate. Sunt rari scriitori care reusesc sa exceleze si in teatru si in proza, or din punctul asta de vedere Cehov ramane un reper, autorul la care m-as putea intoarce oricand. Cat despre stilul lui, e o combinatie extraordinara de tuse fine, sensibile cu cinism, vitalism si umor, iar toate astea se vad foarte clar si in scrisorile lui. E un om viu aici, caruia nu-i place sa falseze, care le zice fara ocolisuri si care se fereste de vorbe goale. Dupa cum spune si Sorina Balanescu, traducatoarea acestui volum, corespondenta este pentru Cehov o necesitate vitala, el scrie scrisori asa cum respira – sunt zile cand expediaza trei sau chiar patru scrisori, iar placerea de a primi si a trimite scrisori este o desfatare a scrisului, un fel de a exista. Ca si corespondenta lui Flaubert, scrisorile lui Cehov permit accesul intr-un univers artistic foarte bogat si dens, in care se amesteca teorii literare cu chestiuni prozaice, care tin de bani si de traiul de zi cu zi. Poti sa inveti foarte multe despre scris din cartea asta, dar inainte de orice altceva, scrisorile astea te fac sa intelegi ca scrisul e o meserie, una care necesita multa munca si rabdare. in acelasi timp, ele functioneaza si ca o permanenta sursa de dezidealizare: incearca sa vezi lucrurile asa cum sunt, cu bune, cu rele, dar pastreaza-ti luciditatea si ia-o cu pasi mici. Cam asta ar fi unul dintre mesajele care ies de aici (ele merg si ca ghid pentru tinerii scriitori). Fara aceasta luciditate, literatura ramane doar o proiectie.
Mai multe detalii gasiti aici.
